Oltchim si U Jolidon Cluj si-au aflat adversarele in Liga Campionilor

Oltchim va juca în grupa A din Liga campionilor, unde este favorită, în timp ce vicecampioana U Jolidon Cluj a picat în grupa B, considerată inferanală de tehnicianul Gheorghe Covaciu.

Oltchim si U Jolidon Cluj si-au aflat adversarele in Liga Campioniloricecampioana la handbal feminin U Jolidon Cluj, care s-a calificat duminică în grupa B a Ligii Campionilor, va debuta în această fază în deplasare, cu Krim Ljubljana, în 14 octombrie. Grupa ardelencelor va fi infernală, celelalte două adverse vor fi croatele de la RK Podravka Koprivnica (câştigătoare în trecut  a Ligii Campionilor) şi maghiarele de la  Gyor ETO, o fostă finalistă.

Handbalistele antrenate de Gheorghe Covaciu au învins în finala grupei a 3-a preliminare vicecampioana Rusiei, scor 23-22 (13-11), calificându-se astfel mai departe. Tehnicianul ardelencelor a declarat, potrivit mediafax că “de acum începe greul”, precizând că.”am intrat într-o grupă infernală din cea mai puternică competiţie şi sper să putem face faţă”.

Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea şi-a propus pentru acest sezon câştigarea trofeului în acest sezon. În grupa A, româncele le vor avea ca adeversare pe Randers HK, Hypo Viena şi Buxtehuder, urmând să debuteze pe teren propriu, tot în 14 octombrie, cu Hypo Viena. Primele două clasate din fiecare dintre cele patru grupe se vor califica în grupele principale ale Ligii Campionilor.sursa:ziuaveche.ro

Citește si...

Dinamo învinge campioana Sloveniei

Mircea M

CSM București a rămas fără antrenor!

Redacția

Bogdan Burcea și situația de la Corona Brașov

Oana B

Liga Florilor programul etapei a 9-a

Mircea M

Minaur învinsă la Rm. Vâlcea

Mircea M

Slatina la a cincea victorie a sezonului

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More