Ovidiu Burcă, numit antrenor la CSM Slatina

Originar din Slatina, Ovidiu Burcă, în vârstă de 41 de ani, preia banca tehnică a grupării slătinene, după ce în primele trei etape ale Ligii a III-a echipa a fost condusă de Cristian Stănculeţu, care rămâne în continuare în cadrul Centrului de Copii şi Juniori.

Ovidiu Burcă a evoluat de-a lungul carierei de fotbalist pentru echipe importante din ţară (FC Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, FC Naţional, Rapid Bucureşti, FC Timişoara), dar şi în străinătate. În ultima perioadă, Burcă a fost preşedinte al clubului Rapid Bucureşti, iar în stagiunea precedentă a pregătit echipa a doua a giuleştenilor.

„Sunt foarte fericit pentru că m-am întors acasă. De aici am plecat în fotbalul mare, sper ca tot de aici să fac acest salt şi în ceea ce priveşte cariera de antrenor. Am venit cu inima deschisă. Le mulţumesc oamenilor din conducere, pentru că au avut încredere în mine, sper să nu-i dezamăgesc. Condiţiile de pregătire sunt extraordinar de bune, sper să facem o figură frumoasă. Cât despre lot, Slatina este o echipă tânără, m-am uitat la ultimul meci, care nu a fost tocmai reuşit, avem şi câţiva jucători cu experienţă, sper ca lucrurile să meargă în direcţia pe care ne-o dorim cu toţii. Am venit cu sufletul şi sper să obţinem cele mai bune rezultate”, a declarat noul antrenor al echipei slătinene, Ovidiu Burcă.

Ovidiu Burcă va debuta pe banca tehnică a echipei CSM Slatina vineri, în meciul din deplasare cu CSM Alexandria.

Citește si...

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Dinamo, eliminată în optimile Cupei CEV

Redacția

S-au stabilit meciurile din turul 2 al Cupei României la handbal feminin

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More