Selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, Ovidiu Mihăilă, a declarat, marți, într-un interviu difuzat pe pagina de Facebook a Federației Române de Handbal, că responsabilitatea jucătoarelor sale va conta cel mai mult în meciurile de la Campionatul Mondial din Olanda și Germania.
Cred că responsabilitatea va conta foarte mult. Motivația va exista cu siguranță, pentru că le cunosc și își doresc foarte mult. Și nu în ultimul rând echilibrul care îți dă o liniște interioară, să poți să te exprimi la adevărata ta valoare. Toate aceste elemente fac parte din procesul de pregătire a jocurilor care vor urma la Campionatul Mondial
Tehnicianul consideră că selecționata României a progresat în ultimul timp la capitolul încredere și maturitate.
Federația Română de Handbal a confirmat lotul pe care selecționerul Ovidiu Mihăilă se va baza la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, programat în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie, Olanda și Germania.
România va debuta la Campionatul Mondial pe data de 27 noiembrie, ora 19:00, împotriva Croaţiei. În data de 29 noiembrie, naționala României va juca împotriva Japoniei iar pe data de 1 decembrie, de la ora 21:30, urmează duelul cu Danemarca, una dintre favoritele competiţiei. România este singura echipă care nu a ratat nicio ediție a competiției. Meciurile vor fi transmise pe Digi si Prima sport.
LOT
- Portari: Iulia Dumanska (Minaur), Bianca Curmenț (Corona Brașov), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
- Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (CSM București)
- Inter dreapta: Alicia Gogîrlă (SCM Craiova)
- Coordonatori: Rebeca Necula (Rm. Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roșu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Gloria Bistrița)
- Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Sonia Vasiliu (Slatina), Asma Elghaoui (Rm. Vâlcea)
- Interi stânga: Sorina Grozav (Corona Brașov), Maryia Skrobic (Rapid)
- Extreme stânga: Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Eva Kerekes (Gloria Bistrița)
PROGRAM/REZULTATE
Dacă România va trece de faza grupelor va merge în optimile de finală iar meciurile sunt programate pe 5 decembrie.
Fiecare meci din grupă este important iar punctele obţinute pot fi decisive pentru calificarea la mondial.
A 27-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin va avea loc în perioada 26 noiembrie și 14 decembrie 2025, în Germania și Țările de Jos. România este singura echipă care nu a ratat nicio ediție a competiției.
Așteptăm experții din on-line, să ne spună despre lista jucătoarelor convocate. Ce e bine, ce nu e bine!


