Tricolorii vor merge la Campionatul European după o pauză de aproape un sfert de secol. România a fost repartiză în Grupa A, alături de naționalele Franţei, Italiei, Bulgariei, Portugaliei şi Greciei, potrivit tragerii la sorţi. Tricolorii au obținut calificarea la europene, după ce au încheiat pe primul loc, cu 7 puncte, în grupa preliminară A, din care au mai făcut parte Danemarca şi Finlanda.
După ce în luna iunie au câștigat Liga de Argint cu o victorie obținută în trei seturi în fața Greciei (25:21, 25:23, 25:21), tricolorii vor merge la Europene cu moralul ridicat.
Partidele din grupa României se vor juca în Franţa, la Montpellier. În primul meci de la campionatul European „tricolorii” vor întâlni naționala Franței.
România va participa la Campionatului European după o pauză de 24 de ani. ROMÂNIA a câstigat un titlu european, în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).
Turneul final va fi găzduit de patru ţări, Franţa, Slovenia, Belgia şi Olanda, în perioada 12-29 septembrie 2019. Deţinătoarea titlului este Rusia, podiumul fiind completat de Germania şi Serbia.
Foto CEV