Michel Platini, suspendat din orice activitate legată de fotbal, a anunţat într-un interviu pentru L’Equipe că şi-a retras candidatura pentru funcţia de preşedinte al FIFA.
„Nu mă voi prezenta la alegerile pentru preşedinţia FIFA. Îmi retrag candidatura. Nu mai pot, nu mai am nici timpul şi nici mijloacele necesare pentru a merge să îi văd pe electori, să mă întâlnesc cu oamenii, să mă lupt cu alţii. Retrăgându-mă, aleg să mă dedic total apărării mele. Este o problemă de calendar, dar nu doar atât. Cum să câştigi alegeri dacă eşti împiedicat să faci campanie? Când Blatter s-a retras, am primit 150 de susţineri: o sută de scrisori oficiale de la federaţii şi cincizeci de promisiuni. Totul în două zile. Acum trebuie să mă ocup de toate recursurile, să urmez procedurile”, a spus Platini, citat de Mediafax
Pentru alegerile din 26 ianuarie au mai rămas 5 candidaţi: preşedintele Confederaţiei Asiatice, şeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa (Bahrain), secretarul general al UEFA, elveţianul Gianni Infantino, omul de afaceri sud-african Tokyo Sexwale, prinţul iordanian Ali, fost vicepreşedinte al FIFA, şi un fost membru al FIFA, francezul Jérôme Champagne.
