Poate ne trezim că sportul înseamnă si altceva!

Astăzi, sportul de înaltă performanță înseamnă și altceva: știință, tehnologia materialelor, nutriție, recuperare medicală și mai ales, marketing asta pe lângă ambiție, determinare, antrenamente și multe altele…  La toate acestea, în România nu avem acces la sali de sport (mai ales la nivel de juniori) nu avem școli de formare a specialiștilor… cu toate că bani avem suficienți, dar aceștia sunt alocați pentru alte aspecte… salarii, cheltuieli… bani care provin din TAXE, normal pe care le percem chiar de la cluburile de seniori, tineret, juniori … în timp ce NU suntem în stare să REZOLVĂM Legea Sponsorizării, lege care ar ajuta Sportul Românesc, dar din păcate, politicienii au alte probleme de rezolvat…Taxe pe tot ce mișcă, peste tot, mai ales în handbalul românesc.

Munca, talentul și banii dirijați nu mai sunt suficienți!

Ultimul exemplu  din handbalul românesc, este chiar prima competiției organizată de către Federația Română de Handbal: SuperCUPA României! Adică tu FRH ceri taxă de atribuire a competiției în valoare de 15.000 euro iar după ceri și la fiecare echipe altă TAXĂ de participare? Da nu vă ajung banii? Nu mai știți ce să faceți acolo la FRH? Până la urmă rolul vostru care este ? că nu mai înțelegem, ați avut în fiecare an excedent bugetar! Ați organizat o competiție pentru voi? să aveți unde merge din capitală să mai puteți scoate ceva bănuți de pe delegațiile stampilate???

UNIC în istoria handbalului românesc

Echipele calificate la acest turneu final, organizat de FRH, OBLIGATE să achite suma de 23.000 de lei, dar după mai multe discuții, certuri și ședințe…cele opt echipe au de achitat FIECARE câte 19.850 de lei.

Cât timp vom sta așa impasibili nu vom rezolva nimic, ba din contra le vom da șansa conducătorilor din sportul românesc să-și urmărescă interesele lor personale.

În mod cert cât timp  handbalul va fi condus de arbitrii și de către observatori, plus personajele afiliate politic nu se va schimba nimic în favoarea cluburilor care investesc în acest sport. Toate deciziile sunt luate de personajele instalate pe funcții politice, cluburile din primul eșalon sunt doar la numărătoarea Federației pentru a întruni anumite reguli și a COLECTA TAXE!!!!

Sezon NOU, Regulamentul este neclar!

Interesant este un paragraf apărut în regulament, valabil sezonul care tocmai a început. Avem un paragraf care spune așa:  pentru echipele participante , privind OBLIGAȚIA de a respecta ponderea deminim 40% a sportivilor care sunt pe teren??? pe foaia de joc???  Mai jos atasăm parte din articolul introdus de FRH, dar reamintim că prezentul regulament a fost aprobat de Consiliul de Administrație în ședința din data de 28 mai 2024 și intră în vigoare incepând cu data de 01.07.2024.

Nerespectarea de către cluburile de seniori şi tineret participante ȋn Liga Națională, Cupa României, SuperCupa României şi Divizia A, masculin și feminin a dispozițiilor privind obligația respectării ponderii de minim 40% sportivi de cetățenie română din totalul de sportivi participanţi care pot evolua pe teren pe parcursul unui meci, se sancționează conform Ordinului Ministrului Sportului nr. 84/2023. 

Citește si...

Reacția clubului Gloria Buzău după sancțiunile FRH

Mircea M

Dunărea Brăila a câștigat duelul cu SCM Rm. Vâlcea

Ionuț Popa

Corona învinsă la Brașov de Trentino Itas

C. Sabău

HC Zalău, victorie în fața Gloriei Bistrița

C. Sabău

Constantin Din: În sezonul următor vom funcționa la fel

Mircea M

Rămân doar propunerile cluburilor în atenția FRH

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More