Pozitia FRF în cazul dezafilierii Craiovei

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au aflat că Tribunalul Bucureşti a decis să fie pedepsiţi cu câte trei ani de închisoare cu suspendare în cazul dezafilierii Universităţii Craiova și să plătească împerună cu FRF și LPF către partea civilă (SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA) 1.084.592.000 de lei, plus dobânda legală din momentul în care sentinţa va rămâne definitivă.

După ce Sandu și Dragomir au contestat vehement sentința dată în această dimineață, reacția Federației Române de Fotbal nu s-a lăsat nici ea prea mult așteptată și a venit prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial. FRF va contesta decizia pronunțată de Tribunalul București și se dezice de acțiunile fostului președinte.

„Federația Română de Fotbal consideră că deciziile membrilor fostei administrații FRF în cazul dezafilirerii Universității Craiova au avut natură individuală și subiectivă, astfel încât, pe cale consecință, și răspunderea pentru aceste decizii ar trebui să fie una individuală.

Trebuie să facem o distincție clară și să disociem, astfel, voința personală a decidenților de la acel moment și poziționarea instituției Federația Română de Fotbal față de acest subiect.

Administrația FRF are obligația de a apăra interesele fotbalului românesc și ale instituției care guvernează fotbalul, astfel că va utiliza căile legale de atac la decizia de astăzi a Tribunalului București” este comunicatul postat de FRF pe site-ul oficial.

Sursa: frf.ro

 

[themeum_category category=”prezentare-echipe” layout=”carousel” title=”Citeste si…” maxpost=”9″]

[themeum_category category=”video” layout=”carousel” title=”Vezi si…” maxpost=”9″]

sport proiect logo pt link

Iubitorii de sport ofera cele mai multe cadouri

Citește si...

Doliu în fotbalul românesc!

Redacția

Furați de voyo! Plătești FullHD vezi SD!

Iulian A.

Regula „5+6” se modifică din sezonul următor

Redacția

România va întâlni în premieră Canada, pe 5 septembrie

Redacția

A venit verdictul de la UEFA!

Redacția

A murit fostul selecționer al României, Christoph Daum

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More