Pregătiri pentru găzduirea EURO 2020

Vineri după amiază a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020, a doua de când la conducerea acestuia se află ministrul Ioana Bran, informează MTS.

S-a făcut o analiză a stadiului la care se află diferitele proiecte, iar reprezentanții instituțiilor implicate și-au prezentat fiecare noutățile, dar și obiectivele de primă importanță pentru viitorul apropiat.

Printre obiectivele despre care s-a discutat se numără situația celor 4 stadioane din proiect, care se află foarte aproape de faza de începere a lucrărilor, căile de acces pentru suporterii care vor veni de la aeroportul Otopeni spre București, facilitățile de viză și ședere pentru suporterii străini și oficialii care ne vor vizita țara, oportunitățile de promovare a României și multe altele.

“În ultimele săptămâni, alături de domnii Gheorghe Popescu, consilierul onorific al Premierului și Florin Șari, managerul de proiect al FRF,  am reușit să ne întâlnim separat cu majoritatea dintre membrii Comitetului Interministerial și cu reprezentanți ai instituțiilor care sunt implicate în acest proiect. Aceste întâlniri au fost foarte utile, ne-au permis să vedem, pe rând, cum stăm cu pregătirile și lucrările la toate capitolele, să încercăm să grăbim acolo unde lucrurile trebuie să se miște mai repede și să corectăm sau să îmbunătățim acolo unde totul nu funcționează chiar cum ar trebui”, a spus ministrul Ioana Bran.

Totodată, Gheorghe Popescu, consilierul onorific al Primului-ministru a reiterat importanța respectării și realizării priorităților asumate de fiecare instituție implicată. Următoarea reuniune a Comitetului Interministerial va avea loc în a doua jumătate a lunii mai.

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate