Preşedintele FRF acuzat de înşelăciune şi deturnare de fonduri europene

ProSport anunţă că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus în mişcare cercetările în dosarul plângerilor penale făcute de mai mulţi membri afiliaţi ai FRF privind fapte comise de actualul preşedinte, Răzvan Burleanu, în intervalul 2014-2018. Printre acuzaţiile formulate în plângerile respective se regăsesc, potrivit surselor ProSport, deturnarea de fonduri, înşelăciunea şi uzurparea de calităţi oficiale.

Plângerile la adresa lui Burleanu şi a conducerii FRF au început să sosească la DNA astă-toamnă. Sursa citată a dezvăluit la momentul respectiv, demersul lui Tudor Iacov, preşedinte la Progresul Bucureşti. La DNA s-a reclamat, printre altele

– cheltuirea ilegală a bugetului de 14-25 milioane de euro pe an al FRF din perioada 2014-2018,
– finanţarea, cu milioane de euro, a Centrelor de Excelenţă între timp desfiinţate, după ce nu s-a reuşit înscrierea lor la tribunal. Numai că, între timp, FRF cheltuise deja peste 2.000.000 de euro cu aceste cluburi inexistente în faţa statului român,
– înscăunarea lui Christoph Daum, cu cheltuielile aferente (peste 1,1 milioane de euro),
– hotărârea Comitetului Executiv al FRF, în iunie 2016, de a se autopremia cu sume totale de peste 650.000 de euro pentru calificarea României la Euro 2016. Burleanu şi-a dat o primă de 80.000 de euro.

În martie 2018, deşi s-a crezut iniţial că DNA a descins la FRF în urma dezvăluirilor făcute de Răzvan Burleanu în aceea perioadă, se pare că de fapt procurorii DNA ridică acte din perioada actualei conduceri, în urma unei plângeri penale depuse de Tiberiu Iacov, în septembrie 2017, care vizează următoarele posibile infracţiuni:

  • infracţiunea de înşelăciune;
  • infracţiunea de abuz în serviciu;
  • infracţiunea de neglijenţă în serviciu;
  • infracţiunea de uzurpare a funcţiei;
  • infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri.

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate