Rafael Nadal a câştigat US Open 2013

Rafael Nadal  a câştigat turneul de tenis US Open, de la New York, învingându-l în finală, cu 6-2, 3-6, 6-4, 6-1, pe nr. 1 mondial, sârbul Novak Djokovic, după 3h21′. Acesta este al 13-lea turneu de Mare Şlem, al doilea US Open, după cel din 2010, precum şi al 10-lea câştigat de Nadal anul acesta, dintre care 2 de Mare Şlem şi 3 de Masters 1000.

rafa copyDe altfel, datorită victoriilor din aceste Masters 1000, toate în SUA, el a încasat luni seara un cec de 3,6 milioane de dolari, ca şi Serena Williams, cu o seară în urmă, având bonus de 1 milion de dolari, graţie succeselor din circuitul din SUA.

Finala, echilibrată doar în primele 2 seturi, a avut punctul de rupere în setul 3, când, la scorul de 4-4, Djokovic a avut 40-0 pe serviciul lui Nadal, dar a ratat cele 3 mingi de meci şi, cu mintea la această situaţie, a cedat ultimul set fără drept de apel.

Astfel, la 27 de ani, după 8 luni de absenţă, din cauza unei accidentări, Rafael Nadal, care are rezidenţa tot la Manacor, în Mallorca, revine în cursa pentru locul 1 mondial. El l-a depăşit la numărul de competiţii de Mare Şlem pe Boris Becker (12), dar se află încă la 4 lungimi de recordmanul absolut la acest capitol, elveţianul Roger Federer, care are 17 astfel de succese. Spaniolul are victorii în toate cele 4 turnee majore – 8 la Roland Garros, câte 2 la Wimbledon şi US Open şi 1 la Melbourne.

Citește si...

Halep: ”Am speranța că pe la începutul lui septembrie să joc tenis”

Redacția

Halep nu va participa la turneul WTA de la Madrid

Ionuț Popa

Halep a primit un wild card la turneul de la Madrid (WTA)

Redacția

Halep ratează meciul România – Ucraina, din Billie Jean King Cup

Oana B

Halep a pierdut la Miami, după revenirea în circuitul WTA

Oana B

Paula Badosa, prima adversară a Simonei Halep la Miami

Szabi R

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More