Raul Fotonea: S-a imbunătățit puțin jocul față de cel din tur

CS Minaur a fost învinsă de Bietigheim cu scorul de 28-20 (13-7), sâmbătă, pe teren propriu, în ultimul său meci din Grupa B a competiţiei feminine de handbal EHF European League.

“S-a imbunătățit puțin jocul față de cel din tur, dar nu s-a îmbunătățit destul. Am știut cu cine jucăm, am încercat să ne apărăm, am încercat să atacăm cu un ritm puțin mai lent, pentru că știam că lor le place rapid și era mai bine să fixăm noi ritmul. Am reușit pe momente de joc, apoi am încercat să jucăm șapte contra șase și n-a fost deloc rău. La jumătatea reprizei a doua chiar am sperat că vom putea reveni, dar experiența și valoarea lor chiar și-au spus cuvântul. Nu este foarte mult timp de plâns pentru că miercuri ne așteaptă un meci foarte important în campionat și dacă vrem să trăim și la anul momente din acestea trebuie să terminăm campionatul în primele 4-5.” a declarat Raul Fotonea pentru pagina oficială a clubului băimărean.

Înaintea partidei de duminică, SG BBM Bietigheim ocupă primul loc, cu 12 puncte (maximum), urmată de CS Minaur Baia Mare, 5 p, Les Neptunes de Nantes, 4 p, MKS Zaglebie Lubin, 1 p. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

Citește si...

Minaur învinsă în ultimele secunde de Thuringer!

Redacția

Minaur la a doua victorie în European League

Redacția

Victorie pentru Minaur în Norvegia, în EHF European League

Redacția

Gloria Bistrița, învinsă acasă în Liga Campionilor

Redacția

Băimărencele încep anul cu un meci european

Iulian A.

Minaur s-a calificat în faza grupelor EHF Europa League

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More