Răzvan Burleanu a participat la o nouă videoconferință a Confederației Asiatice de Fotbal

În perioada 30 iunie – 1 iulie, Confederația de Fotbal din Asia (AFC) a organizat întâlnirea secretarilor generali ai asociațiilor naționale din Asia de vest.

La evenimentul organizat prin intermediul videoconferinței a fost invitat și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, care le-a vorbit participanților despre abordarea strategică în dezvoltarea fotbalului. Subiect care a fost dezbătut și de Arsene Wenger, cel care în prezent ocupă la FIFA funcția de director al dezvoltării fotbalului la nivel global, informează FRF.

De asemenea, Alex Phillips, responsabil din partea UEFA pe relația între Europa și Asia, a dezbătut alături de organizatori și participanți rolul strategiilor comerciale în cadrul organizațiilor sportive.

Au participat la videoconferință secretarii generali din țările din zona de vest a Asiei: Bahrain, Irak, Iordania, Kuweit, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Arabia Saudită, Siria, Emiratele Arabe Unite și Yemen.

Prin aceste întâlniri, AFC și-a propus să le ofere tuturor federațiilor membre acces la resurse, expertiză și bune practici care să contribuie la dezvoltarea fenomenului fotbalistic pe continentul asiatic.

În 2019, Răzvan Burleanu a fost invitatul conducerii AFC la Cupa Asiei. Cu acea ocazie, președintele FRF a avut o serie de întâlniri cu lideri ai asociațiilor de fotbal din Asia pentru dezvoltarea unor parteneriate strategice și prezentarea proiectelor de dezvoltare a fotbalului românesc la nivel de copii și juniori. De asemenea, președintele FRF a fost invitat și la videoconferința de la începutul lunii. Întâlnirea a cuprins și prezentarea viziunii și misiunii organizației care conduce fotbalul în Asia, realizată de secretarul general AFC, Dato’ Windsor John, precum și prezentarea strategiilor implementate de asociațiile din Japonia și Qatar.

Din iunie 2019, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este președintele Comisiei Media UEFA și conduce grupul de lucru UEFA-Uniunea Europeană, rol pe care-l îndeplinește din martie 2017.

Citește si...

Proteste în sport înaintea Jocurilor Olimpice

Ionuț Popa

Stadionul din Giulești, Rapid și filmele cu mafioți!

Oana B

Nesimțire marca ProArena, Imagini în DIRECT cu o jucătoare care își pierde cunoștința

Mircea M

Avem voie să facem sport în România?

C. Sabău

Federația Română de Fotbal împlinește azi 94 de ani

Redacția

Andrada Vincze, psiholog sportiv: „Nu trebuie avem așteptări nerealiste cu privire la performanță

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More