Răzvan Burleanu: „Nu am nicio garanţie că vom avea VAR în play-off”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că există întârzieri în ceea ce priveşte furnizarea de tehnologie şi, în consecinţă, nu are nicio garanţie că arbitrajul video (VAR) va putea fi implementat începând cu play-off-ul/play-out-ul actualei ediţii a Ligii I aşa cum a fost anunţat iniţial, informează AGERPRES.

„În momentul de faţă nu am nicio garanţie că vom avea VAR în play-off. În momentul de faţă avem o întârziere a furnizorului de tehnologie. Simulatoarele trebuiau să fie din luna iunie la Bucureşti, dar nu le avem şi nu le vom avea nici săptămâna viitoare. Prin urmare, nu am nicio garanţie în momentul de faţă”, a afirmat preşedintele.

Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal anunţaseră la sfârşitul lunii aprilie că au ajuns la un acord privind arbitrajul video (VAR), iar acesta va fi implementat în Liga I începând cu play-off-ul/play-out-ul ediţiei 2021-2022.

Preşedintele Răzvan Burleanu a menţionat că fotbalul românesc are nevoie de investiţii pentru a nu se mai ajunge în situaţia de a avea doar o singură reprezentantă în grupele unei competiţii europene.

„Fotbalul românesc are în continuare nevoie de foarte multe intervenţii, de foarte multe investiţii pentru a putea reveni în elita fotbalului european. Pentru că am văzut ce s-a întâmplat în această vară în cupele europene, cu eliminarea echipelor noastre încă din turul 2 preliminar. Dacă echipele de club nu vor face performanţă în cupele europene, atunci jucătorii lor nu vor face faţă la echipa naţională”, a precizat Burleanu pentru sursa citată.

Acesta este convins că dacă restricţiile privind pandemia se vor diminua în fotbalul european în pauza competiţională din iarnă mai mulţi jucători români se vor transfera la cluburi din străinătate.

„Sunt sigur că dacă nu am fi trecut prin această pandemie, numărul transferurilor dar şi sumele de transfer ar fi fost mult mai mari. Pentru că la nivel european cluburile au pierdut câteva miliarde de euro, iar acest lucru se răsfrânge şi asupra transferurilor din România. Sunt sigur că dacă cluburile mari din Europa vor putea să dispute meciurile din această toamnă din nou cu spectatori, atunci în perioada de transferuri din iarnă vom vedea noi transferuri ale jucătorilor tineri români în străinătate. Transferurile lui Cicâldău şi Moruţan confirmă că jucătorii tineri pot contribui la creşterea valorii fotbalului românesc, atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar”, a mai spus preşedintele.

Citește si...

Componența grupelor EURO 2024

C. Sabău

România și-a aflat adversarele de la Euro 2024

C. Sabău

La Brăila se va decide câștigătoarea Cupei României

Redacția

Știința Explorări a terminat campionatul pe locul 9

C. Sabău

Minaur s-a calificat la turneul final al echipelor de tineret

Mircea M

Calificare istorică! În finala Cupei Românie merge Corvinul Hunedoara!

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More