Răzvan Raţ şi-a anunţat retragerea: „Am trăit momente frumoase la echipa națională”

Internaționalul român cu 113 selecții pentru echipa națională și-a anunțat retragerea din activitate la vârsta de 37 de ani, informează FRF.

Răzvan Raț a debutat în tricoul primei reprezentative pe 13 februarie 2002, într-un meci amical Franța – România 2-1, sub comanda lui Anghel Iordănescu. De atunci, acesta a mai bifat încă 112 meciuri, devenind al patrulea cel mai selecționat jucător român din istorie, după Munteanu, Hagi și Popescu.

La 37 de ani, fundașul stânga care a bifat și două prezențe la turnee finale cu naționala României, a decis să-și încheie cariera de jucător.

„Am simțit că este momentul potrivit. Nu îmi este ușor, dar de ceva vreme eram pregătit moral pentru acest anunț”, a declarat Răzvan Raț pentru FRF.ro

„Am trăit o mulțime de momente frumoase la echipa națională, am jucat în peste 100 de meciuri, m-am bucurat, am fost trist, am trecut intens prin toate stările. Sunt fericit și mândru că am avut ocazia de a-mi reprezenta țara în atât de multe rânduri”, a mai spus fostul internațional.

Acesta a transmis și un mesaj suporterilor români:„Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe mine și echipa națională, celor care au făcut-o necondiționat chiar și în unele momente în care nu am avut cele mai bune rezultate. Cu toții ne-am dorit de fiecare dată să realizăm mai mult”.

În cele 113 prezențe la echipa națională, Răzvan Raț a reușit să înscrie și două goluri. În cariera de jucător, el a jucat pentru Rapid București, FCM Bacău, Șahtior Donețk, West Ham, Rayo Vallecano, PAOK Salonic și ACS Poli Timișoara. Pe lângă cele două turnee finale, EURO 2008 și EURO 2016, fostul internațional și-a mai trecut în palmares Cupa României (2002), Supercupa României (2003), titlul în Ucraina (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013), Cupa Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013), Supercupa Ucrainei (2005, 2008, 2010) și Cupa UEFA (2009). 

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate