România a fost învinsă clar de Danemarca

România și Danemarca s-au luptat prima poziție în grupa A de la Campionatul Mondial de handbal feminin. ”Tricolorele” au cedat în fața Danemarcei, urmează un meci decisiv contra Ungariei, pe data de 3 decembrie.

Pentru un loc în sferturile Campionatului Mondial, România va juca împotriva celor trei echipe calificate în Main Round din Grupa B, adică Ungaria, Elveția și Senegal.

Rezultat

Echipala pauzăFinal
Danemarca2139
ROMÂNIA1831

Grozav 9 goluri, Ostase 4, Necula 4, Mihai 2, Roşu 2, Elghaoui 2, Kerekeş 2, Popa 1, Gogîrlă 1, Dumanska 1, Boiciuc 1, Skrobic 1, Seraficeanu 1

Deși Grozav a marcat nouă goluri și a urcat pe locul doi în clasamentul golgheterilor, România nu a reușit să limiteze scorul, Danemarca obținând în cele din urmă o victorie clară, scor 39:31, confirmându-și astfel reputația de a fi una dintre echipele care vor lupta pentru o medalie. Câteva minute a intrat și vedeta Laslo care a primit o eliminare  după o aruncare în figura portarului advers  la scorul de 18-16. 

Cu a treia victorie în tot atâtea meciuri, Danemarca și-a asigurat primul loc în Grupa A și va începe faza următoare cu patru puncte, devenind o candidată instantanee pentru un loc în sferturile de finală, în timp ce România urmează să înceapă faza următoare cu două puncte.

Jucătoarea meciului : Helena Elver Hageso (Danemarca)

CLASAMENT

LocEchipaPGMGP
1611074
249590
327186
406793

Primele trei clasate din fiecare grupă merg în main-round, cu rezultatul din meciurile directe. Vom avea patru grupe de șase echipe, meciurile urmând să aibă loc din 2 până în 7 decembrie. În 9 și 10 decembrie vor avea loc sferturile de finală, unde se califică primele două clasate din main-round. Semifinalele sunt programate pe 12 decembrie, iar finalele pe 14 decembrie. Învinsele din sferturile de finală se vor clasa pe locurile 5-8 în clasamentul general, în funcție de locurile din grupele principale și de punctele și golaverajul obținut. Echipele care vor termina pe locurile trei în grupele principale se vor clasa pe locurile 9-12 în clasamentul general, echipele care vor termina pe locurile patru în grupele principale se vor clasa pe locurile 13-16 în clasamentul general, cele care vor termina pe locurile cinci în grupele principale se vor clasa pe locurile 17-20, iar echipele care vor termina pe locurile șase în grupele principale se vor clasa pe locurile 21-24.


CM din 2025 va fi a 27-a ediție și va avea loc între 27 noiembrie și 14 decembrie, în Germania și Țările de Jos. Întrecerile se vor disputa în cinci orașe: Stuttgart, Trier, Dortmund (Germania), respectiv la Rotterdam și ‘s-Hertogenbosch (Țările de Jos).

  • Grupa A (Rotterdam): Danemarca, Japonia, România, Croația
  • Grupa B (‘s-Hertogenbosch): Ungaria, Senegal, Elveția, Iran
  • Grupa C (Stuttgart): Germania, Islanda; Serbia, Uruguay
  • Grupa D (Trier): Muntenegru, Insulele Feroe, Spania, Paraguay
  • Grupa E (Rotterdam): Țările de Jos, Argentina, Austria, Egipt
  • Grupa F (‘s-Hertogenbosch): Franța, Tunisia, Polonia, China
  • Grupa G (Stuttgart): Suedia, Cehia, Brazilia, Cuba
  • Grupa H (Trier): Norvegia, Coreea de Sud, Angola, Kazahstan

LOT

  • Portari: Iulia Dumanska (Minaur), Bianca Curmenț (Corona Brașov), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Mihaela Mihai (CSM București)
  • Inter dreapta: Alicia Gogîrlă (SCM Craiova)
  • Coordonatori: Rebeca Necula (Rm. Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Elena Roșu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Gloria Bistrița)
  • Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Sonia Vasiliu (Slatina), Asma Elghaoui (Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Sorina Grozav (Corona Brașov), Maryia Skrobic (Rapid)
  • Extreme stânga: Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Eva Kerekes (Gloria Bistrița)

Citește si...

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Dinamo, eliminată în optimile Cupei CEV

Redacția

S-au stabilit meciurile din turul 2 al Cupei României la handbal feminin

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More