România – Cehia, play-off de calificare la Mondialul din 2025, se va juca la Baia Mare!

Constantin Din, președintele FRH, a anunţat că partida de pe teren propriu cu Cehia, din barajul pentru Campionatul Mondial din 2025, se va disputa la Baia Mare.

„Naţionala de seniori va avea un meci amical în perioada de pregătire, cu Macedonia de Nord, în perspectiva partidei de baraj cu Cehia pentru calificarea la Campionatul Mondial. Pregătirea va avea loc la Brăila, aşa că tot acolo se va disputa şi amicalul cu Macedonia de Nord pe 16 martie. Partida de baraj cu Cehia se va desfăşura la Baia Mare, un oraş de tradiţie în handbalul românesc. Noi am identificat câteva oraşe unde bănuim că sala ar fi plină, pentru că avem nevoie de sprijinul suporterilor. Iar la Baia Mare mizăm pe o sală plină”, a declarat preşedintele Din.

Meciul România – Cehia din barajul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2025 este programat să se dispute în 8/9 mai.

Preşedintele se aşteaptă de altfel să vadă o echipă naţională nouă în dubla cu Croaţia din preliminariile Campionatului European feminin – EHF EURO 2024. „Meciul dintre România şi Croaţia care se va disputa pe 28 februarie este sold out. Va fi o echipă nouă a României, fără prezenţa unor jucătoare incredibile. Practic e un nou început. Eu sunt un optimist de fel, am foarte mare încredere în staff şi în jucătoare şi cred că vom obţine victoria”, a adăugat el.

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More