Romania – Cuba 33-27

Naţionala feminină de handbal a României a învins Cuba cu scorul de 33-27 (20-14), luni, la Sao Paulo, într-un meci din Grupa D a Campionatului Mondial din Brazilia.

Echipa noastră a făcut din nou un joc modest, după cel cu Tunisia (30-28), în faţa uneia dintre cele mai slabe echipe ale competiţiei, care pierduse la 16 goluri în meciul inaugural cu formaţia ţării gazdă.

România a început sub orice aşteptări şi a condus în premieră abia în minutul 9 (6-5). Tricolorele au reuşit câteva lovituri pe contraatac, care au făcut practic diferenţa în prima repriză, încheiată cu 20-14. După pauză formaţia antrenată de Radu Voina nu a jucat mai bine, a comis multe greşeli şi a câştigat la doar 6 goluri (diferenţa de la pauză s-a menţinut).

Tehnicianul, care a încercat-o pe Carmen Amariei pe postul de pivot după accidentarea Oanei Manea, s-a arătat foarte supărat pe parcursul partidei de lipsa de coerenţă din jocul echipei noastre. Vărzaru, care a împlinit 32 de ani în ziua meciului, a reuşit 5 goluri.

 

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

S-a stabilit programul Ligii Florilor, ediția 2026-2027

Redacția

Liga Florilor își află programul pentru noul sezon

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More