România participă cu 14 sportivi la Europenele indoor de la Istanbul

România va fi reprezentată de 14 sportivi, şapte fete şi şapte băieţi, la Campionatele Europene de atletism în sală prevăzute la Istanbul, în perioada 2-5 martie, informează AGERPRES.

La competiţia continentală de la Istanbul vor concura 593 de atleţi din 47 de ţări, 301 la masculin 292 în feminin.

Din lotul României care face deplasarea la Istanbul pe 28 februarie fac parte Cristina Daniela Bălan (800 m), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Lenuţa Simiuc (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alina Rotaru Kottmann (săritura în lungime), Florentina Iuşco (săritura în lungime), Elena Andreea Taloş (triplusalt), Mihai Sorin Dringo (400 m), Robert Parge (400 m), Cristian Voicu (800 m), Alin Ionuţ Anton (60 m garduri), Gabriel Bitan (săritura în lungime), Răzvan Grecu (triplusalt) şi Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii).

Delegaţia română, condusă de Oana Pantelimon, îi mai cuprinde pe antrenorii Valentin Anghel, Mihai Marius Corucle, Nicoleta Grasu, Lenuţa Dragomir, Robert Olah, Cornel Grigore, Virgil Costache şi pe medicul Vasile Oşean.

La ediţia precedentă, din 2021, de la Torun (Polonia), cele mai bune performanţe ale României au fost reuşite de Daniela Stanciu (locul cinci la săritura în înălţime), Andreea Miklos (locul şase la 400 m), Florentina Iuşco şi Gabriel Bitan (ambii locul opt la lungime).

România a cucerit ultimele medalii la Europenele indoor în 2015 (Praga), când Marian Oprea (triplusalt) şi Florentina Marincu (lungime) au urcat pe trepta a treia a podiumului.

Citește si...

SCM Râmnicu Vâlcea s-a reunit

Mircea M

Ce reguli a schimbat IHF de la 1 iulie 2025

Redacția

Nu mai retrogradează direct nicio echipă

Redacția

OFICIAL Adrian Vasile revine la CSM București !

Mircea M

S-a tras la sorți din nou programul Ligii Florilor

Ionuț Popa

Scandal între președintele FRH și selecționerul naționalei feminine

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More