ROMÂNIA prezentat la UEFA garanțiile guvernamentale de găzduire a EURO 2020. „Este încă un pas mare”, spune Ionuț Stroe

Federația Română de Fotbal a depus la UEFA ultima scrisoare de garanție din cele 24 necesare reafirmării disponibilității de găzduire a Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2020. Astfel, România și-a reconfirmat oficial angajamentul pentru organizarea acestui important eveniment sportiv. Pe 15 aprilie 2020, Cabinetul Orban a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care s-a prelungit statutul de interes public și importanță națională al EURO 2020, până la încheierea acestuia.

Programat inițial a se desfășura între 12 iunie- 12 iulie 2020, Campionatul European de Fotbal a fost amânat din cauza pandemiei pentru anul viitor, între 11 iunie și 11 iulie. Din cauza acestei amânări, orașele-gazdă au trebuit să refacă documentele de garanție.

“Este încă un pas mare pe care l-am făcut în vederea reconfirmării oficiale a angajamentului pentru organizarea Euro 2020 la București. A fost o provocare pentru Ministerul Tineretului și Sportului, din rolul de coordonator al pregătirilor legate de această competiție la nivelul atribuțiilor și responsabilităților pe care și le-a asumat statul român, să adune într-un timp atât de scurt toată documentația necesară. Mulțumesc atât colegilor de la ministerele implicate pentru deschiderea pe care au arătat-o și răspunsul prompt la solicitările noastre, cât și reprezentanților Federației Române de Fotbal pentru felul profesionist în care au gestionat lucrurile. Așa cum am mai spus, pentru România este un eveniment cu potential enorm, care ne poate aduce extrem de multe beneficii economice, de imagine, dar și statutul de bun organizator, ceea ce ne-ar da posibilitatea găzduirii pe viitor și a altor competiții de anvergură. Personal mă bucur că vom reuși în acest an să finalizăm atât cele trei stadioane aflate acum în construcție, cât și lucrările de infrastructură, astfel că vom avea pentru competiția din 2021, condiții europene pentru desfășurarea turneului. Guvernul României pe lângă sprijinul acordat pentru organizarea EURO 2020, pe care l-a și declarat de importanță națională, și-a afirmat dorința de a găzdui meciuri în plus.”, a declarat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

”În numele iubitorilor de fotbal din România, țin să mulțumesc miniștrilor implicați în procesul de regarantare a găzduirii EURO 2020 la București, domnului Ionuț Stroe personal pentru rolul de coordonare ministerială. Într-un timp foarte scurt și în condiții foarte speciale din cauza pandemiei, practic, Guvernul României a refăcut de la zero toată birocrația necesară găzduirii în România a turneului UEFA EURO 2020. Sunt convins că eforturile merită cu prisosință pentru că, astfel, în 2021, vom asista în România la un eveniment sportiv cu o grandoare pe care n-am avut-o de 40 de ani și, totodată, va fi o mare sărbătoare a fotbalului, o descătușare după ce vom fi trecut de pandemie.”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Cele 24 de scrisori stipulează condițiile în care se va desfășura EURO 2020 și asigură pe organizatorul UEFA că autoritățile țării gazdă se angajează să creeze facilitățile necesare. Scrisorile de garanție provin de la următoarele instituții: Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Afacerilor Interne,  Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării și Administrației, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății. De asemenea, au semnat pentru garanțiile solicitate Primăria Municipiului București, Compania Aeroporturi, ANAF, ANCOM, ANAD, ORDA și OSIM.

La acest moment, la București sunt repartizate patru meciuri din cadrul Euro 2020:
Grupa C

Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00*
Austria – câștigătoare play-off D sau A

Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00*
Ucraina – Câștigătoare play-off D sau A

Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00*
Ucraina – Austria

Optime de finală
Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00*
1F – 3A/B/C

* Orele urmează să fie confirmate.

Cele 12 orașe-gazdă pentru Euro
    Amsterdam (Olanda) – Johan Cruyff ArenA (54.000 locuri)

    Baku (Azerbaidjan) – Olympic Stadium (69.000)
    Bilbao (Spania) – San Mames (53.000)
    București (România) – Arena Națională (54.000)
    Budapesta (Ungaria) – Puskas Arena (68.000)
    Copenhaga (Danemarca) – Telia Parken (38.000)
    Dublin (Irlanda) – Aviva Stadium (51.000)
    Glasgow (Scoția) – Hampden Park (51.000)
    Londra (Anglia) – Wembley (90.000)
    Munchen (Germania) – Allianz Arena (70.000)
    Roma (Italia) – Olimpico (68.000)
    Sankt Petersburg (Rusia) – Gazprom Arena (61.000)

Pentru a fi prezentă la EURO, România trebuie să câștige play-off-ul ce urmează a se desfășura în toamna anului 2020. Într-o primă partidă, tricolorii vor disputa semifinala barajului în Islanda. În cazul unui succes, naționala noastră va juca pentru calificarea la turneul final, cu Bulgaria sau Ungaria, tot în deplasare. Dacă ajunge la turneul final, România va juca în grupa C, cu două meciuri la București.

Sportul înseamnă sanatate
Contact NsaTV