Selecționata României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin – CEV EuroVolley 2023, vineri seara, la Varna, după ce a învins Croaţia cu scorul de 3-2.

Sfertul de finală România – Franța este programat luni, 11 septembrie, de la ora 19:00. Nu va fi televizat în România!
Tricolorii s-au impus după mai bine de două ore de joc (2 ore și 13 min), într-un meci în care au arătat oscilaţii de formă, dar şi putere de revenire.
România a avut 2-0 la seturi, dar a fost egalată, 2-2, deşi a condus cu 24-23 în setul al patrulea. Echipa antrenată de Sergiu Stancu a dominat tiebreak-ul, în care a condus cu 6-2, a fost egalată, 8-8, dar a s-a impus cu 15-12.
Alexandru Raţă, cu 30 de puncte, a fost MVP-ul echipei României, Robert Adrian Aciobăniţei a contribuit cu 16 puncte, Robert Călin a adăugat 13 puncte, Marian Bala 10, iar Bela Bartha 10.
Cei mai buni croaţi au fost Petar Dirlic (29 p), Marko Sedlacek (14) şi Tino Hanzic (11).
România va juca pe 11 septembrie în sferturile de finală, contra Frantei. România a învins Franţa, campioana olimpică en titre, în grupă, cu 3-1.
România nu s-a mai aflat între primele opt echipe ale continentului de 40 de ani, după ce în 1983 încheia pe locul 8.
