Șapte tineri vor efectua un stagiu „Internship” la MTS

După ce miercuri, în prezența Premierului Viorica Dăncilă și a mai multor membri ai Executivului, la Palatul Victoria a avut loc lansarea oficială a Programului de Internship al Guvernului României, joi, la sediul MTS au sosit deja cei 7 tineri care vor efectua un stagiu de lucru de două luni.

Aceștia vor lucra în diverse departamente, vor participa la reuniuni ale ministrului și ale secretarilor de stat, vor aprofunda detaliile de funcționare ale activității într-o instituție publică și vor interacționa activ cu viața de zi cu zi dintr-un minister.

Emoționați, la primul lor contact cu noul loc de muncă, dar și vizibil interesanți de ce descopereau, cei 7 tineri stagiari au vizitat birourile MTS și au avut chiar din prima zi o întâlnire cu ministrul Bogdan Matei. Acesta i-a primit în biroul său, le-a dat detalii despre activitatea MTS și le-a răspuns diferitelor curiozități pe care tinerii le-au avut.

„Am cunoscut niște tineri ambițioși și dornici să acumuleze experiență și cât mai multe informații. I-am felcitat în primul rând pentru modul în care au ales să-și petreacă vara, preferând să vină să lucreze în administrația publică, decât să plece în vacanță. I-am asigurat că atât eu personal, cât și colegii mei suntem oricând gata să-i ajutăm cu un sfat sau să le clarificăm orice nelămurire. Experiența acumulată aici va contribui cu siguranță la dezvoltarea lor profesională și le va fi de folos în cariera pe care o vor urma”, a spus ministrul Bogdan Matei după prima întâlnire cu tinerii stagiari.

Foto facebook MTS

[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Lupta politică transformă sportul dintr-un domeniu de excelență într-un câmp de bătălie pentru influență

Redacția

Primul nume pentru șefia ANS. PNL va prelua sportul?

Redacția

Bogdan Matei, forțat să plece din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport

Redacția

Deputatul PNL Ionuţ Stroe, petiţie împotriva Legii Novak

Redacția

Handbalul, profesioniștii FRH și rețelele de socializare 

Iulian A.

La un an după moartea sportivei Iryna Glibko

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More