SCM Craiova a obtinut a 11-a victorie consecutivă

SCM Craiova a castigat pe teren propriu, cu scorul de 29-24 (15-9) meciul cu formaţia Neptun Constanţa, din cadrul etapei a 12-a a Ligii Naţionale.

Aceasta a fost a 11-a victorie consecutivă pentru elevele lui Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora, care se menţin pe locul doi în clasament.La acest ultim joc din 2014 al handbalistelor în Polivalentă au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.Printre aceştia s-au numărat şi surorile jucătoarei norvegiene Ane Eidem, care a fost omul meciului, cu 9 goluri marcate.

„Am greșit mult pe atac și ne-au taxat pe contraatac. Apărarea a funcționat bine pe pozițional, dar diferența au făcut-o contraatacurile. O primă repriză mai slabă și pentru interi, care abia în actul secund au punctat mai des de la 9 metri”, a declarat antrenorul secund al echipei constănțene, Florin Cazan.

”A fost un meci controlat de catre noi, ne bucuram ca am reusit sa castigam cele trei puncte, care pentru noi sunt foarte importante pentru obiectivul pe care il avem.Suntem foarte bucurosi ca am reusit sa aducem un numar asa de mare de spectatori, speram sa jucat si mai bine la urmatoarele meciuri” a declarat antrenorul echipei  oltene Aurelian Rosca

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

S-a stabilit programul Ligii Florilor, ediția 2026-2027

Redacția

Liga Florilor își află programul pentru noul sezon

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More