Se redeschide Arena Nationala!

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava a declarat că Arena Națională ar putea fi deschisă cel mai tîrziu pe 21 martie dacă ministrul Dezvoltării va da o ordonanță specială. Declaraţia vine după o întâlnire cu Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, şi Gino Iorgulescu, şeful LPF, care au cerut redesciderea stadionului.

„I-am invitat pe reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal pentru a le prezenta situaţia din cazul National Arena. I-am asigurat că sunt primul care vreau ca stadionul să fie redeschis. Vreau ca bucureştenii să se bucure de aceasta investiţie. În acest moment stadionul nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Am depus la MDRAP expertiza tehnică făcută la un laborator din Italia, acreditat la nivel european. În urma testelor făcute a reieşit că materialul este de clasa B, deci este compatibil cu legislaţia în vigoare şi pe baza expertizei trebuie să primim agrementul necesar ca Arena Naţională să obţină autorizaţia de securitate la incendiu. Îi solicit public domnului vicepremier Dâncu să grăbească procedurile la minister şi să elibereze agrementul necesar. Am depus expertiza în data de 19 februarie. Teoretic, cel mai tarziu 19 martie, am putea avea agrementul pentru obţinerea autorizaţiei. Cel mai tarziu, pe 21 martie am putea deschide stadionul. În cazul în care MDRAP nu va elibera agrementul, voi găsi altă soluţie pentru a-l redeschide cat mai repede” a scris Răzvan Sava pe contul său de Facebook.

Cel mai mare stadion din România, Arena Naţională, este închis de 4 luni deoarece nu a primit avizul de funcţionare din partea ISU. Dacă se va redeschide în timp util, Arena Naţională ar putea găzdui şi meciul amical programat pe 27 Martie împotriva Spaniei.

Citește si...

Handbalul, profesioniștii FRH și rețelele de socializare 

Mircea M

La un an după moartea sportivei Iryna Glibko

Ionuț Popa

Cristina Neagu, emoţionată după ce a fost decorată la Cotroceni

Redacția

VIDEO Cristina Neagu a fost decorată de președintele Ilie Bolojan

Redacția

Asociația Presei Sportive după discrepanţele FRH

Redacția

Steagul României, luat la mişto de FR Handbal

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More