Sepsi, prima echipă calificată în semifinalele Cupei României

Marți seara, la Ploiești, s-a jucat primul sfert de finală al Cupei României, ediția 2021-2022: Sepsi a învins-o pe Chindia și va juca, pentru a doua oară în ultimele trei sezoane, în semifinalele competiției.

După un 0-0 în duelul dintre cele două echipe din campionat, la finalul săptămânii trecute, partida din Cupă a fost una mult mai spectaculoasă.

Insistența covăsnenilor din prima repriză a dat roade în minutul 35, atunci când Aganovic a centrat periculos în fața porții iar Căpușă a deviat în propria poartă.

O nouă eroare individuală a dus la reușita cu numărul doi a lui Sepsi, autor Bărbuț, în minutul 41. Matiș a pasat greșit înapoi, direct la adversar, care l-a executat pe portarul Moldovan.

Daniel Popa, în minutul 72, cu un șut din interiorul careului după o combinație cu Neguț, a readus-o pe Chindia în joc în final, însă Sepsi a reușit să păstreze avantajul minim și să obțină calificarea în semifinale. Ultima dată când a ajuns în această fază a competiției a fost în sezonul 2019-2020, atunci a trecut de Politehnica Iași și a pierdut finala contra lui FCSB.

Marți, 30 noiembrie 2021

  • Chindia Târgoviște – Sepsi OSK 1-2

Miercuri, 1 decembrie 2021

  • FC Buzău – FC Voluntari 15:30
  • Politehnica Timișoara – Fotbal Club Argeș 18:30

Joi, 2 decembrie 2021

  • ACSO Filiaşi – CS Universitatea Craiova 20:30

 

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Sportivii loturilor naționale beneficiază de dublă asigurare!

Redacția

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More