Cea de-a 25-a ediție a campionatelor mondiale de handbal feminin a debutat miercuri seara în Spania, la Torrevieja, unde gazdele au întâlnit reprezentativa Argentinei, în primul meci al competiției.
Spania a câștigat la scor, rezultat final, Spania – Argentina 29-13 (11-10). La pauză, scorul a fost strâns, 11-10, iar egalitatea 12-12 s-a înregistrat în prima parte a reprizei a doua. Gazdele s-au dezlănţuit apoi, au marcat 11 goluri la rând, înainte de mai primi un gol, la 23-12, singurul până la final.
Programul zilei
Germania – Cehia, de la 19:00
Coreea de Sud – Congo, de la 19:00
Croaţia – Brazilia, de la 19:00
Ungaria – Slovacia, de la 21:30
Danemarca – Tunisia, de la 21:30
Japonia – Paraguay, de la 21:30
32 de echipe naţionale se află la start, iar primele trei clasate din grupele preliminare se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 8-13 decembrie. Primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.
România face parte din Grupa C.
Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, Slovenia
Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia
Grupa C: Norvegia, Romania, Kazahstan, Iran
Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan
Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia
Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo
Grupa G: Croația, Japonia, Brazilia, Paraguay
Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China.
Primul meci la mondial al tricolorelor este cel cu Iranul, pe 3 decembrie, de la ora 19.00, la Castello.
La ultima ediţie,tricolorele s-au clasat pe locul 12. România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).