Sportul Românesc dă bine doar pe hârtie!

În România sportul înseamnă doar câştigarea unor competiţii, sau să devii celebru, chiar dacă medicii ne spun mereu să facem mișcare zilnic, mai ales acele persoane care lucrează la birouri, care au o viată sedentară.Sportul de fapt este în acest moment doar așa de fațadă, ascuns după munți de dosare, acte, într-un cuvânt birocrație.În școli orarul prevede o oră sau două, iar majoritatea părinților ”rezolvă” acea scutire pentru a-și scăpa odrasla de activitățile sportive care după cum spuneam mai sus sunt benefice pentru noi toți.

Indiferent de natura lui, sportul este important!

În România sportul este la un pas de colaps financiar, unde toți își doresc rezultate cât mai rapide, cluburile sportive aduc jucători străini, iar pe sportivii noștri îi lăsăm deoparte. De investiții, ce să mai zicem. Avem unele școli cu săli de sport utilate așa cum era odată, pe vremea pionierilor, am construit săli de sport pe bani europeni, care din păcate sunt la capătul orașului.La capitolul statistică suntem foarte buni. Avem de toate!

Din păcate la cât se tot schimbă programa școlară nu mai știm exact câte ore de educație fizică sunt pe hârtie, o fi una, or fi două, vor fi trei?

În instituțiile școlare din România orele de sport sunt sub media ţărilor din Uniunea Europeană, elevii din clasele 1-7 fac 2 ore de sport pe săptămână, elevii de clasa a 8-a au în programa școlară 1 sau 2 ore de sport pe săptămână (în funcţie de profil), iar elevii din clasele 9-12 au doar o oră de sport pe săptămână.

Statistic jumătate din elevii din România au o scutire medicală, astfel 43% dintre elevi nu practică nici un fel de activitate sportivă, conform datelor raportate de către Inspectoratele Școlare pe anul școlar 2015-2016.

Motivul nu este lipsa sălilor de sport și bazelor sportive, am putea spune doar atât: sănătatea elevilor din ziua de azi stă în mâna politicienilor.

Ca şi sănătatea şi educaţia, sportul este prioritar doar pe hârtie

De curând Guvernul a aprobat într-o ședință o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor și tinerilor juniori în activități și competiții sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităților de educație fizică și sport, în vederea formării de performeri.

Rămâne de văzut unde își vor desfășura elevii activitatea sportivă, în timp ce parlamentarii se gândesc la implicarea lor pe plan sportiv si nu găsesc soluții pentru a oferi condiții elevilor cum ar fi bazele sportive, unde aceștia să poată practica sportul gratuit atâta timp cât sunt înmatriculați în sistemul de învățământ.

[themeum_category category=”fotbal” layout=”carousel” title=”Citește și” maxpost=”9″]

Citește si...

Steagul României, luat la mişto de FR Handbal

Mircea M

Constantin Din: Ordinul Novak nu este foarte clar!

Redacția

Direcțiile de tineret și sport trec în subordinea consiliilor județene

Redacția

Prăpăd la Corona Brasov. Manageri fictivi și salarii exagerate

Mircea M

Înalta Curte de Casație și Justiție dă undă verde „Legii Novak”: Cluburile sportive obligate să aibă 40% sportivi români

Ionuț Popa

Preşedintele IHF trasmite condoleanţe după moartea lui Cornel Oţelea

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More