În perioada 3 – 20 decembrie, în Danemarca se desfășoară Campionatul European de Handbal Feminin 2020. O mare realizare pentru sport, având în vedere problemele create de pandemia de coronavirus. Pe 3 decembrie este programat primul meci al României , cel cu Germania.
România ia startul pentru a 13-a oară la European
”Au trecut două zile fără antrenamente, însă fetele au făcut mișcare în camera de hotel, au urmat un program cu exerciții recomandat de către staff. La antrenament s-au simțit foarte bine, le-am văzut entuziaste, concentrate și hotârate”, a spus selecționerul Bogdan Burcea.
Despre absența Laurei Moisă și a Crinei Pintea, antrenorul naționalei a declarat: ”Orice jucător pentru echipa României e important, Laura și Crina sunt două jucătoare care au jucat la ultimele turnee finale, au avut meciuri în Champions League în acest an, erau jucătoare care puteau să ofere un plus acestei echipe. E cel mai ușor să te plângi de condiții sau de neajunsuri, important e să ne concentrăm, să avem o echipă unită, să fim disciplinați și să credem în șansa noastră.”
După părerea lui Bogdan Burcea, ”Numai echipa poate reprezenta un atu. Dacă jucătoarele de la 9 metri reușesc să îmbrace jocul Cristinei Neagu, sunt convins că vom avea succes. Ele trebuie să aibă încredere în forțele proprii, să aibă încredere în ceea ce am pregătit în puținul timp pe care l-am avut la dispoziție și să lupte până în ultima fracțiune de secundă pentru victorie”.
Selecționerul a anunțat echipa pentru meciul dintre România și Germania:
- Eliza Buceschi
- Nicoleta Dincă
- Alexandra Dindiligan
- Yuliya Dumanska
- Ana Maria Iuganu
- Cristina Laslo
- Ana-Maria Măzăreanu
- Cristina Neagu
- Lorena Ostase
- Anca Polocoșer
- Andreea Popa
- Laura Popa
- Ana-Maria Savu
- Sonia Seraficeanu
- Alexandra Subțirică Iovănescu
- Ana-Maria Țicu
O medalie și alte două semifinale
Cel mai bun rezultat obținut de România în participările la Euro, a fost o medalie de bronz cucerită în 2010. Tricolorele au mai avut și două clasări pe locul 4, România pierzând finala mică în 2000 și 2018. La edițiile din 1996, 2008 și 2016, româncele s-au clasat pe 5.
Programul României la EURO
- 3 decembrie, ora 19,00: România-Germania (Digisport, Telekom, LookSport)
- 5 decembrie, ora 17,00: Polonia-România (Digisport, Telekom, LookSport)
- 7 decembrie, ora 21,30: România-Norvegia (Digisport, Telekom, LookSport)
FOTO: frh.ro