Start în Liga Națională de baschet feminin

Sâmbătă, 1 octombrie se dă startul în sezonul 2022-2023 din Liga Națională de baschet feminin, Universitatea Cluj urmând să evolueze în prima etapă în compania multiplei campioane naționale ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe, la Arena de baschet din București, în condițiile în care Federația Română de specialitate a decis ca partidele din această primă rundă să aibă loc în sistem centralizat.

Înaintea debutului în noul sezon de baschet feminin, antrenorul Ioannis Koukos a declarat pentru u-cluj.ro:

 „ Sâmbăta începe noul sezon iar sorții au decis ca în prima etapă să avem cel mai dificil joc. Dincolo de calitatea incontestabilă a adversarului, dificultatea dn punctul nostru de vedere constă în aceea că, la această oră, echipa noastră este incompletă. Abia din meciul următor, când ni se va alătura încă o jucătoare, vom avea efectivul complet și vom evolua la capacitate maximă.

În meciul de mâine vom încerca să fim cât putem de competitivi și să acumulăm cât mai multă experiență de joc. Sperăm să avem un start de sezon fără accidentări în care să punem în practică majoritatea elementelor acumulate în perioada de pregătire.”

Meciul dintre ”U” Cluj și ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe va începe mâine, la ora 16 și va putea fi urmărit în direct pe canalul de Youtube „FRB TV”.


Sâmbătă 1 octombrie:

14:00 Rapid Bucuresti – CSM Alexandria     
16:00 Universitatea Cluj-Napoca –  Sepsi-SIC Sf. Gheorghe     
18:00 CSM Constanța – KSE Târgu Secuiesc   

Duminică 2 octombrie:
 
14:00 CSM Târgoviște – FCC Baschet UAV Arad   
16:00 Olimpia CSU Brașov-  Sirius Tg. Mureș

Citește si...

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

FRH a stabilit locația turneului de baraj pentru menținere / promovare

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More