Supercupa României, va beneficia de arbitraj video

Supercupa României, dintre campioana CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei României, va fi primul meci de fotbal care va beneficia de arbitraj video, a anunţat, miercuri, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu., informează AGERPRES.

„În ceea ce priveşte implementarea VAR-ului, suntem în grafic. Aşa cum am anunţat, toate meciurile din Liga I din sezonul următor vor beneficia de asistenţă video pentru arbitraj, iar primul meci din România care va beneficia de asistenţă video va fi chiar Supercupa României, care se va disputa în 9 iulie. Ne aflăm în ultima fază de certificare a întregului sistem VAR. În aceste zile avem un reprezentant FIFA la Bucureşti pentru certificarea arbitrilor şi a operatorilor, iar la finalul lunii vom avea o nouă vizită din partea FIFA, pentru certificarea infrastructurii stadioanelor şi pentru sisteme”, a declarat Burleanu.

Finala Cupei României, dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi FC Voluntari, se va disputa, joi, de la ora 20:30 pe stadionul Rapid-Giuleşti.

Pentru Supercupa se vor duela campioana României CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei.

Citește si...

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

FRH a stabilit locația turneului de baraj pentru menținere / promovare

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More