Rapid a pierdut la Târgu Jiu, 0-1 în fața celor de la U Craiova 1948, în etapa cu numărul 10 din Liga 1. Spre finalul meciului, au existat incidente între fanii giuleștenilor și forțele de ordine.
Galeria Rapidului a aruncat cu scaune și alte obiecte spre forțele de ordine care s-au poziționat în fața peluzei ocupate de bucureșteni, iar jandarmii au răspuns cu gaze lacrimogene.
Spre finalul partidei, nemulțumiți de felul în care s-a încheiat partida, suporterii giuleșteni au răbufnit și au dezlănțuit haosul în tribună. A fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a calma spiritele.
Scandal în zona vestiarelor după U Craiova – Rapid! Cristi Săpunaru, marele protagonist. Jandarmii golesc buteliile de gaz pentru că doar atât pot ei!
Tensiunile au continuat și la vestiare. Cele două tabere s-au întâlnit în zona interviurilor, iar spiritele s-au încins. Săpunaru implicat și la zona de interviuri.
Din păcate fotbalul a ajuns o bătălie pe stadioane și în sălile de sport. Reamintim că la SuperCUPA României la handbal feminin, aceiași galerie a Rapidului a aruncat cu obiecte în teren iar Federația Română de Handbal a întrat pe modul „mute”.
Săpunaru, căpitanul echipei Rapid ar trebui să fie exemplul giuleștenilor.
La fotbal se poate scandal! Jandarmeria doarme în bocanci, în timp ce Federația Română de Fotbal este fără replică.
Nu uitați că noi suporterii mai mergem și cu copiii pe stadioane si plătim pentru fotbal nu pentru a fi gazați.