Sute de sportivi vor fi testaţi

Aproximativ 700 de sportivi vor fi testaţi pentru COVID-19 înainte de reluarea antrenamentelor în cadrul cantonamentelor care vor fi efectuate după 15 mai, a afirmat marţi ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, informeaz[ AGERPRES.

“Putem face un calcul exact în momentul în care avem dorinţa şi capacitatea cluburilor de a reporni această activitate conform acestor reguli. Şi în momentul de faţă putem vorbi de fotbal, de Liga I şi de loturile olimpice care aşteaptă de două luni intrarea în cantonament. La fotbal, la Liga I avem 14 cluburi, luând în considerare 35 de persoane care să se izoleze, pentru că astea sunt discuţiile pe care le-am avut, ajungem undeva la 500 de persoane care să intre în acest regim de izolare. 500 de teste prin urmare. În privinţa loturilor olimpice calificate deja sau în curs de calificare, din estimările noastre cifra nu depăşeşte 200 de persoane care să se testeze şi să intre în cele două locaţii pe care le-am avansat în discuţie, Snagov şi Izvorani. Deci în primă fază ştiu că cel puţin 700 de sportivi de înaltă performanţă îşi doresc a fi testaţi. Dacă există dorinţă şi îndeplinesc aceste condiţii vor fi mai mulţi. Dar până în momentul de faţă cam ăsta este calculul”, a declarat Stroe într-o conferinţă de presă.

Cei 200 de sportivi din cadrul loturilor olimpice vor intra în cantonament la bazele de pregătire de la Snagov şi Izvorani.

“Noi avem două locaţii care vor fi deschise pentru cei 200 de sportivi care vor intra în cantonament, Complexul Sportiv Snagov şi baza de la Izvorani, administrată de COSR. Dacă nu putem susţine în aceste două baze toate loturile olimpice, dar din estimările noastre mai mult de 200 nu sunt, vom suplimenta eventual cu Navasart (baza Nicolae Navasart, n. red.). Vom avea suficiente spaţii pentru loturile olimpice care vor fi găzduite de MTS şi COSR, deci loturile olimpice vor fi ‘safe’ din punctul ăsta de vedere”, a mai spus Stroe.

Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii au emis un protocol cu recomandări pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanţă după încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Niciunul dintre loturile naţionale şi olimpice ale României nu au mai efectuat pregătiri centralizate de la jumătatea lunii martie, când Ministerul Tineretului şi Sportului a trimis o adresă către toate centrele sportive naţionale prin care cerea sportivilor să evacueze bazele în contextul pandemiei de coronavirus.

SURSA AGERPRES

Sportul înseamnă sanatate
Contact NsaTV