Toate echipele românești s-au calificat în turul 3 preliminar UEFA Conference League

CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi OSK Sf. Gheorghe au obținut calificarea în următoarea rundă a preliminariilor Conference League. Săptămâna viitoare are loc manșa tur!

Miercuri, 27 iulie, CFR Cluj s-a deplasat în Andorra pentru returul cu Inter Escaldes. Având avantajul de 3 goluri de la Cluj, campioana României a mers mai departe după o remiză, 1-1, în deplasare. Ciprian Deac a înscris în minutul 51, din penalty, egalând scorul pe tabelă. Gazdele au evoluat în zece oameni din minutul 61, iar în prelungirile jocului arbitrul le-a mai eliminat un jucător.

În turul 3 preliminar, CFR Cluj o va întâlni pe Shakhtyor Soligorsk din Belarus. Prima manșă, din deplasare, se va juca în Turcia, la Sakarya.

Joi, 28 iulie, și celelalte 3 echipe s-au alăturat campioanei în următoarea fază a preliminariilor Conference League.

FCSB, învinsă cu 1-0 în turul din Georgia, a întors rezultatul pe Arena Națională în fața lui Saburtalo la capătul unui meci tensionat. A fost 2-0 pentru echipa preluată în această săptămână de Nicolae Dică în minutul 55. Dawa, cu o lovitură de cap după un corner, a deschis scorul chiar înainte de pauză, apoi Edjouma a înscris cu un șut plasat din marginea careului. Oaspeții au reușit apoi să egaleze prin golurile lui Goshteliani (69) și Tabatadze (78), înainte ca Florinel Coman (80), cu o lovitură de cap din apropiere, și Radunovic (87), din penalty, să o califice mai departe pe FCSB.

În următorul tur, FCSB o va întâlni pe învingătoarea dintre Dunajská Streda (Slovacia) și Vikingur (Feroe), în tur 2-0.

Universitatea Craiova a avut emoții doar o repriză cu albanezii de la Vllaznia, cu care terminase la egalitate în deplasare, 1-1. În partea secundă a returului de pe ”Ion Oblemenco” oltenii s-au desprins prin golurile lui Mateiu, șut de la 25 de metri (58), Raul Silva, ”cap” după o lovitură de colț (62), și Valerică Găman, tot cu capul, din 6 metri (80). Și au obținut calificarea!

În turul 3 preliminar, Universitatea Craiova dă piept cu Zorya Luhansk din Ucraina. Partida tur se va disputa în Polonia, la Lublin.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe s-a deplasat la Ljubljana pentru returul cu Olimpija având avantajul victoriei din România, 3-1. După 0-0 la pauză, trupa antrenată de Cristiano Bergodi a încasat două goluri, Kvesić (61) și Krefl (70), care au trimis partida în reprizele de prelungire. Cum nu s-a mai înscris, calificarea a fost decisă la loviturile de departajare. Câștigătoarea Cupei României s-a impus cu 4-2, după ce adversarii nu au nimerit în două rânduri, de la 11 metri, cadrul porții.

În următorul tur, Sepsi o va întâlni pe Djurgården din Suedia, primul meci urmând a se disputa la Sfântu Gheorghe.

 

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More