Tokyo se va afla sub stare de urgenţă sanitară pe toată durata Jocurilor Olimpice

Guvernul premierului japonez Yoshihide Suga a decis joi să plaseze Tokyo sub o nouă stare de urgenţă sanitară, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, stare care va rămâne în vigoare pe toată durata Jocurilor Olimpice, programate în perioada 23 iulie – 8 august, informează agenţia AGERPRES.

Măsura, care va intra în vigoare luni, 12 iulie, va fi valabilă până pe 22 august şi există riscul ca JO 2020 să se desfăşoare fără spectatori pe arenele din capitala niponă, dând astfel o nouă lovitură unui eveniment care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei.

Suga a finalizat hotărârea de declarare a stării de urgenţă pentru Tokyo, precum şi de a extinde una aflată deja în vigoare în Okinawa, în cursul unei reuniuni guvernamentale având ca subiect măsurile sanitare.

Aceasta va fi cea de-a patra stare de urgenţă la Tokyo de la începutul pandemiei, în primăvara anului trecut, guvernul urmând, în principiu, să interzică restaurantelor să servească alcool şi să rămână deschise doar până la ora 20:00.

Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia din cauza creşterii accentuate a infectărilor.

Miercuri, guvernul metropolitan din Tokyo a raportat 920 de cazuri noi, înregistrând cel mai mare număr zilnic de infectări de la jumătatea lunii mai, în timp ce experţii medicali continuă să avertizeze despre pericolele legate de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More