Trei campionate europene de natație în următorii doi ani în România!

Înotătorii români nu sunt singurii care au repurtat succese la Roma în această săptămână. Întrunit sâmbătă, 10 iulie, în capitala Italiei, Biroul Executiv LEN a decis să acorde României dreptul de a organiza trei campionate europene de natație în următorii doi ani, în noul nostru complex de natație din Otopeni.

Astfel, la inițiativa președintelui Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec – campioană olimpică la Atena 2004, și cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, condus de ministrul Eduard Novak, și al Primăriei orașului Otopeni, condus de primarul Constantin Silviu Gheorghe, noul nostru complex de natație din Otopeni va găzdui în 2022 întrecerile Campionatului European de înot pentru juniori și cele ale Campionatului European de sărituri pentru juniori, iar în 2023 cele ale Campionatului European de înot în bazin scurt (25 metri).

„Sunt foarte recunoscătoare colegilor mei din Biroului Executiv al Ligii Europene de Natatie și președintelui Paolo Barelli pentru sprijinul acordat. Vom face tot posibilul să organizăm o serie de evenimente memorabile în noul nostru complex. Având acest nou complex, activitatea natației din România va cunoaște o mare dezvoltare și dorim să împărtășim cu familia LEN beneficiile sale. Cred că aceste evenimente vor ajuta la dezolvarea popularității înotului în România”, a declarant Camelia Potec la finalul reuniunii Biroului LEN.

Roma găzduieşte în aceste zile şi Campionatele Europene de înot pentru juniori, la care România a cucerit trei medalii, două de aur prin David Popovici la 100 şi 200 m liber (sportivul a stabilit recorduri mondiale de juniori în ambele probe) şi una de argint, obţinută de ştafeta masculină de 4×100 m liber (David Popovici, Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu).

Citește si...

Sergiu Stancu pleacă de la fosta campioană după șapte sezoane

Redacția

European League 2026: România învinsă în trei seturi de Letonia!

Redacția

România (F), victorie cu Letonia în primul meci din European League 2026

Redacția

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More