Turneu de pregătire la Baia Mare

Vineri și sâmbătă, 4-5 august, Sala Polivalentă din Baia Mare va fi gazda unui turneu de pregătire organizat de CS Minaur, la care vor participa MKS Lublin, HC Zalău, Corona Brașov și echipa gazdă.

Sunt primele jocuri în fața propriilor suporteri, dar nu și primele din intersezon, Minaur jucând alte trei partide în cantonamentul din Ungaria.

Atunci, elevele pregătite de Andrei Popescu și Daniel Apostu s-au impus în fața echipei maghiare Alba Fehervar și a pierdut de două ori în fața selecționatei Japoniei, echipă care se pregătește pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice.

MKS Lublin s-a clasat pe locul al doilea în sezonul trecut al campionatului polonez și este o prezență constantă în cupele europene.

Prietenia dintre cele două cluburi s-a consolidat chiar acum două sezoane, când MKS și Minaur au făcut parte din aceeași grupă și, dacă vă amintiți, echipa poloneză a învins-o pe Nantes chiar în Franța, facilitând prezența băimărencelor în Final Four.

Cealaltă echipă cu care va juca Minaur este Corona Brașov, pregătită de doi antrenori care au trecut pe la Minaur, Alin Bondar și Răzvan Udriștioiu. Corona este nou promovată în prima divizie.

Vineri, 4 august: HC Zalău – MKS Lublin (ora 16.00); CS Minaur – Corona Brașov (18.00)
Sâmbătă, 5 august: HC Zalău – Corona Brașov (11.00); CS Minaur – MKS Lublin (13.00)
Duminică, 6 august, de la ora 12.00, se va disputa meciul Minaur tineret – MKS Lublin.

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More