U-BT Cluj-Napoca a câştigat şi al doilea meci al semifinalei cu CS Vâlcea

U-BT Cluj Napoca se află la o victorie distanță de finala Ligii Naționale. Clujenii au oferit o nouă prestație convingătoare și au obținut al doilea succes în seria cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea. Meciul de duminică seara s-a încheiat la scorul de 93-73.

Echipa antrenată de Mihai Silvășan a păstrat ritmul ridicat de joc din partida anterioară. Practic, baschetbaliștii clujeni au jucat cu determinare pe ambele faze.

Ofensiva a funcționat la capacitate maximă iar după aproximativ 5 minute DeShawn Stephens a zguduit panoul cu un slam-dunk, ducând scorul la 18-5. Au ieșit la rampă cu acțiuni individuale și Sasu Salin, respectiv Adam Mokoka, astfel ardelenii au marcat 29 de puncte în primul sfert. De partea cealaltă, Vâlcea a izbutit numai 15 puncte. U-Banca Transilvania s-a menținut la cârma întâlnirii, grație coșurilor reușite de către Simpson și Seeley. La pauză, tabela indica 48-35, iar alb-negrii nu au făcut pași greșiți nici în partea secundă.

Ne bucurăm pentru a doua victorie, am început foarte bine. Asta e foarte important, nu ne-am relaxat după primul meci. Noi trebuie să ne îndeplinim obiectivul, și anume să jucăm un baschet de calitate și să câștigăm, indiferent de starea de spirit sau de ce fac adversarii. Cred că ne-am făcut treaba, chiar dacă au fost unele momente mai puțin bune în timpul meciului. Am controlat partidele, dar seria nu e gata. Vom trata totul în continuare foarte serios. Dacă au existat meciuri pe care le-am pierdut, atunci trebuie să vedem și din ce cauză s-a întâmplat asta. Dacă vă uitați la fiecare meci în parte, o să vă dați seama. În puține meciuri din cele șase pierdute am fost cu întreg lotul apt. Nu trebuie să aruncăm cuvintele, să spunem că nu am avut o mentalitate corectă. Am învățat ceva din fiecare înfrângere, ne gândim la prezent, nu mai contează ce s-a întâmplat. Avem 2-0 în semifinale și așteptăm meciul 3 cu nerăbdare. Vrem să fim la fel de motivați! Nu seamănă niciun meci cu celălalt, niciun campionat cu celălalt. Noi lucrăm zi de zi la mentalitatea noastră, să fim învingători. Dacă uneori nu ne iese și poate nu arătăm, eu voi face tot ce îmi stă în putință să îi fac pe jucători să înțeleagă lucrul acesta. La noi în echipă nu au loc jucătorii lipsiți de această mentalitate de învingători!

mihai silvasan

Duelul cu numărul III este programată joi, 22 mai 2025, la Râmnicu Vâlcea. Fluierul de start se va da la ora 19:00.

Citește si...

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Minaur învinsă în ultimele secunde de Thuringer!

Redacția

Volei Alba Blaj și-a consolidat poziția de lider în Divizia A1

Redacția

Arcada se impune în trei seturi la Baia Mare

Redacția

Campioana joacă sâmbătă la Zalău

Iulian A.

România va fi reprezentată de 29 de sportivi la JO Milano Cortina

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More