U-BT Cluj-Napoca este noua câștigătoare a Cupei României!

U BT Cluj-Napoca a cucerit Cupa României la baschet masculin pentru a şasea oară, după ce a întrecut-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 78-65 (17-15, 25-18, 19-16, 17-16), în finala desfăşurată miercuri seara, în Sala Sporturilor din Constanţa.

Orădenii au dominat primul sfert, dar echipa antrenată de Mihai Silvăşan a revenit pe finalul acestuia şi a reuşit să termine în avantaj, 17-15. ”U” s-a desprins în sfertul al doilea, iar în sfertul al treilea şi-a consolidat avansul de pe tabelă. Ultima parte a întâlnirii a fost echilibrată, CSM dar nu a reuşit să reducă ecartul.

Cei mai buni jucători ai campioanei en titre au fost Patrick Neal Richard, cu 15 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive, Leonardo Simoes Meindl, 14 p, 6 rec, 6 pd, Karel Guzman Abreu, 12 p, Stefan Bircevic, 11 p.

De la orădeni s-au remarcat Mark Anthony Ogden Jr, 15 p, 4 rec, Kristopher Jameil Richard, 13 p, 3 rec, 6 pd.

Este al doilea trofeu al sezonului. Sunt foarte fericit pentru băieții mei că au reușit să arate extrem de bine în seara asta. Nu conta adversarul, noi ne-am dorit foarte mult trofeul, cum de altfel ne dorim să câștigăm fiecare competiție din România. Băieții au arătat o motivație exemplară, caracter și fiecare jucător și-a făcut treaba înspre scopul nostru comun, și anume să câștige. Mă bucură apărarea pe care am etalat-o în această seară.Vom avea o pauză binemeritată, le voi da câteva zile libere, apoi vom începe munca pentru partea a doua a sezonului. Szentkuti este un jucător de perspectivă, matur pentru vârsta lui. Nu trebuie să îl uităm nici pe Lăpuște, care a jucat foarte curajos. Roschnafsky nu a intrat, dar e un tânăr de perspectivă. Mă bucur că s-au ridicat la nivelul competiției și ne-au ajutat să câștigăm. Nu avem de unde să știm dacă aceasta va fi și finala campionatului. Se mai pot întâmpla multe. Succesul depinde de mulți factori, noi momentan ne bucurăm și ulterior vom lua fiecare meci în parte, la victorie.

a declarat Mihai Silvășan pentru site-ul oficial al clubului clujean.

”U” a mai obţinut trofeul în 1995, 2016, 2017, 2018 şi 2020, pierzând o singură finală (2006).

CSM Oradea a pierdut toate cele şapte finale jucate până acum (2014, 2016, 2018, 2019, 2020, 2021, 2023), dintre care patru contra clujenilor. În precedentele ocazii, clujenii s-au impus în 2016 cu 82-75, în 2018 cu 64-61, iar în 2020 cu 68-61.

În finala de anul trecut, CSO Voluntari a învins-o pe SCM ”U” Craiova.

Citește si...

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Dinamo, eliminată în optimile Cupei CEV

Redacția

S-au stabilit meciurile din turul 2 al Cupei României la handbal feminin

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More