U-BT Cluj Napoca, în fața partidei cu Lietkabelis Panevėžys

U-Banca Transilvania joacă pentru al doilea an consecutiv împotriva celor de la Lietkabelis Panevėžys. Meciul este programat miercuri, 29 noiembrie, cu începere de la ora 19:00.

Lietkabelis este una dintre formațiile de tradiție din Lituania, clubul fiind fondat în 1964. Timp de 32 de ani, gruparea nu și-a schimbat numele din Lietkabelis. Acest apelativ vine de la o fabrică activă și în prezent, care produce componente electrice. Echipa s-a mai numit Sema, Kalnapilis, Preventa-Malsena sau Techasas și a participat prima oară în Cupa Korać în sezonul 1999-2000. În cele din urmă, alb-vișinii au revenit la tradiționalul nume Lietkabelis.

În palmaresul trupei din Panevėžys se află două titluri ale întrecerii lituaniene desfășurate sub egida URSS, în 1985 și 1988. De asemenea, în campionatul baltic, Lietkabelis a ocupat de două ori poziția a doua și s-a mai clasat pe trei în trei rânduri, ultima dată chiar la finalul stagiunii precedente.

Totodată, Lietkabelis are la activ cinci participări în EuroCup, acesta fiind al patrulea sezon consecutiv. Ca baschetbaliști celebri care au îmbrăcat maioul vișiniu îi amintim pe frații Lavrinovič, alături de Dainius Šalenga și Edgaras Ulanovas, aflat în activitate și în prezent.

Construită în 2008, sala celor de la Lietkabelis se numește Kalnapillis și poate găzdui 5.600 de spectatori. La fel ca anul trecut, antrenor este Nenad Čanak. Acesta a revenit la Lietkabelist, după ce a început sezonul la Turk Telekom, fiind învins de U-Banca Transilvania. Sârbul a mai pregătit-o pe Lietkabelis în perioada 2018-2023.

Čanak are la dispoziție, pe lângă baschetbaliștii lituanieni, doi sârbi și un muntenegrean. Recent, gruparea din Lituania l-a transferat Stefan Birčević. Căpitan este experimentatul Vytenis Lipkevičius, un sportiv format la Žalgiris Kaunas. Se mai evidențiază Nikola Popović sau Paulius Valinskas.

Referitor la Panevėžys, acesta este al cincilea oraș ca mărime din Lituania, cu o populație de peste 100.000 de locuitori. Prima atestare documentară datează din 1503, orașul căpătând, de-a lungul timpului, o puternică influență evreiască. Ca obiective turistice, amintim Biserica Petru și Pavel, alături de Muzeele de Etnografie și Istorie.

Citește si...

Victorie în decisiv pentru Arcada pe terenul campioanei!

Redacția

Danemarca este noua campioană europeană. În România NU s-a transmis competiția la TV!

Oana B

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More