Un nou transfer la CSM București

Conducerea clubului CSM Bucureşti a anunţat, duminică, pe site-ul său oficial, transferul jucătoarei olandeze Inger Smits, care va juca din vară pentru ”tigroaice”.

Apărătoare de bază în echipa reprezentativă a Olandei şi la campioana Germaniei, SG BBM Bietigheim, Inger Smits va fi în lotul campioanei României în următoarele două sezoane.

Campioană mondială în 2019 şi sfertfinalistă anul acesta, Smits (29 ani) a câştigat medaliată de bronz la Europeanul din 2018, când Olanda a învins România în finala mică, în primul rând datorită apărării.

A câştigat a EHF European League în 2022 cu Bietigheim, precum şi titlul în Germania în ultimele două sezoane. Smits e membra unei familii de handbalişti, cu tatăl şi cu doi fraţi îmbrăcând şi ei tricourile echipei reprezentative a Olandei şi mezinul Kay câştigător al ultimei ediţii a Ligii Campionilor la masculin.

„Abia aştept să joc în grozava atmosferă de la Bucureşti. Ne vedem sezonul următor!”, a declarat în momentul semnării contractului jucătoarea olandeză.

Până atunci, pe 11 februarie, suporterii „tigroaicelor” o pot vedea la lucru în Capitală ca adversară a CSM-ului, în partida din EHF Champions League .

CSMB le-a mai transferat pentru sezonul viitor pe extrema stânga daneză Emma Friis (Ikast), pe portarul Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea) şi pe portarul brazilian Gabriela Goncalves Dias Moreschi (SG BBM Bietigheim).

Totodată, în ultimele două luni, CSMB a anunţat prelungirea mai multor contracte: Cristina Neagu (un an), Crina Pintea (doi ani), norvegianca Emilie Hegh Arntzen (un sezon), portarul suedez Evelina Eriksson (doi ani), centrul Andreea Rotaru (doi ani), centrul sloven Elizabeth Omoregie (doi ani).

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More