Universitatea Cluj s-a despărțit de șapte fotbaliști

Universitatea Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea contractelor cu șapte dintre jucătorii care au făcut parte din lotul condus de Erik Lincar în prima parte a sezonului.

Clubul a încetat colaborarea cu jucătorii Carol Taub, Albert Voinea, Daniel Novac, Iaser Țurcan, Andrei Blejdea, Alexandru Gîț și Charles Acolatse.

Transferat de la Politehnica Timișoara, Carol Taub a evoluat timp de trei ani și jumătate pentru echipa noastră. Fundașul stânga are 76 de apariții în tricoul Universității, marcând de cinci ori.

Albert Voinea a venit vara trecută de la UTA Arad, bifând în acest sezon șapte apariții. A intrat în teren în meciurile de Cupă cu Sănătatea Cluj (4-0) și CAO Oradea (2-1) și în 5 meciuri în campionat. A marcat un gol în meciul cu FC Buzău (0-1), reușita sa aducându-ne cele trei puncte pe tabelă.

Daniel Novac s-a alăturat Universității în vara anului 2020. Mijlocașul central a îmbrăcat de 15 ori tricoul alb-negru, marcând o dublă în meciul câștigat de „studenți” cu 4-1 pe terenul celor de la Turris Turnu Măgurele.

Iaser Țurcan a sosit la FC Universitatea Cluj sub formă de împrumut de la Petrocup Hîncești. Basarabeanul în vârstă de 23 de ani a jucat în trei meciuri și a punctat în partida din Cupa României cu Sănătatea Cluj.

Andrei Blejdea a ajuns pe Cluj Arena înainte de începutul acestui sezon de la Dinamo București. Extrema a bifat 16 apariții în teren pentru ”U”. A reușit să marcheze de trei ori pentru echipa noastră.

Alexandru Gîț a semnat cu FC Universitatea Cluj în vara anului 2021, după ce a promovat cu  FC U Craiova 1948. Fundașul dreapta a jucat în 13 meciuri pentru ”U”, oferind o pasă decisivă la golul marcat de Sergio Ribeiro în duelul cu FK Csikszereda, câștigat de ciucani cu 3-1.

Togolezul Charles Acolatse a fost adus în pauza de vară de la Dunărea Călărași. Mijlocașul central în vârstă de 26 ani a fost utilizat în șapte partide de către Erik Lincar.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More