Valentina Ardean Elisei revine la CSM Deva

Echipa de handbal feminin CSM Deva a reușit un transfer de marcă. Astfel, vineri, 23 decembrie, staff-ul tehnic s-a completat prin numirea celebrei Valentina Ardean Elisei ca antrenor secund, iar în acest mod Super Alice revine acasă, cu gândul de a ajuta echipa și orașul.

Contractul este valabil pe o perioadă de doi ani, a fost semnat în prezența primarului Nicolae Florin Oancea. Primarul municipiului Deva este de părere că toată lumea are de câștigat prin venirea Valentinei Ardean Elisei.

La eveniment au mai fost prezenți Traian Berbeceanu, administratorul public al reședinței de județ, și Nelu Ardelean, președintele de la CSM Deva, aceștia opinând că Alice va aduce plus valoare handbalului de la poalele Cetății.

Valentina Ardean Elisei se va alătura celorlalți membri ai staff-ului tehnic de la CSM Deva, care îi mai cuprinde pe „principalul” Daniel Gheorghe, antrenorul cu portarii Olivia Nanu și pe coordonatorul secției de handbal, Marian Muntean.

În acest sezon CSM Deva este lider cu punctaj maxim într-una dintre seriile Diviziei A și este văzută, de către specialiști, printre favoritele la promovarea în „Liga Florilor”, după încheierea barajelor de promovare din prima jumătate a lui 2023.

Citește si...

European League 2026: România învinsă în trei seturi de Letonia!

Redacția

România (F), victorie cu Letonia în primul meci din European League 2026

Redacția

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More