Volei Alba Blaj duel cu CSM București în runda a doua

Volei Alba Blaj va juca în capitală pe terenul echipei CSM, într-un meci din cadrul etapei a doua a Diviziei A1 la volei feminin. Partida este programată sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 17:00.

Învingătoare în etapa inaugurală, 3-0 cu CSO Voluntari, după o prestație convingătoare, Volei Alba Blaj are un singur obiectiv în prima deplasare din acest sezon: victoria! Prestația din prima rundă trebuie dublată de o evoluție pe măsură la București, chiar dacă campioana României întâlnește o formație, teoretic, mai slab cotată.

„Trebuie să dovedim pe teren că suntem mai valoroși, vreau să tratăm la maximum fiecare meci, indiferent de adversar și vreau să jucăm cel puțin la nivelul din meciul cu CSO Voluntari, poate chiar mult mai bine”, a declarat  antrenorul principal Stevan Ljubičić, pentru pagina oficială a clubului.

Fostă campioană a României în 2018 și câștigătoare a Cupei Challenge în 2016, CSM București a revenit în acest an pe prima scenă a voleiului feminin românesc, după ce în 2019 secția de volei a fost desființată. În sezonul trecut, CSM București a activat, cu o echipă de junioare, în Divizia A2, iar din acest sezon este prezentă în Divizia A1, după ce a preluat locul echipei CS Medgidia, desființată. Formația bucureșteană propune un lot care îmbină experiența cu tinerețea, alcătuit tocmai pentru a face față rigorilor primei divizii. Printre jucătoarele cunoscute se află Irina Radu, Alexandra Sobo, Alexandra Spînoche și brazilianca Apolinario Corrêa (toate ex. Rapid), Larisa Vasilică (ex. CS Medgidia) și Bianca Manolachi (ex. CSO Voluntari), la care se adăugă alte două voleibaliste din Brazilia, Natália Monteiro și Daniela Terra. Antrenorul echipei din București este italianul Ettore Guidetti, fratele mult mai celebrului Giovanni Guidetti, câștigător al Ligii Campionilor cu Vakıfbank Istanbul și selecționer al naționalei Turciei.

În prima etapă din acest sezon, CSM București a învins, pe teren propriu, CS U NTT Data Cluj cu 3-1.

După meciul de la București, Volei Alba Blaj va disputa, săptămâna viitoare, două partide pe teren propriu: cu CS U NTT Data Cluj (miercuri, 9 noiembrie, ora 18:00) și cu CSM Lugoj (sâmbătă, 12 noiembrie, ora 17:30), în etapele a treia și a patra din campionat.

Etapa a doua 5 noiembrie

  • 16.00 CSM Târgoviște – CSM Știința Bacău
  • 17.00 ”U” NTT Data Cluj – Dinamo
  • 17.00 CSO Voluntari – CSM Lugoj
  • 17.00 CSM București – CSM Volei Alba Blaj
  • 17.30 Rapid – SCMU Craiova – în direct la TVR 3

Citește si...

Componența grupelor EURO 2024

C. Sabău

România și-a aflat adversarele de la Euro 2024

C. Sabău

La Brăila se va decide câștigătoarea Cupei României

Redacția

Știința Explorări a terminat campionatul pe locul 9

C. Sabău

Minaur s-a calificat la turneul final al echipelor de tineret

Mircea M

Calificare istorică! În finala Cupei Românie merge Corvinul Hunedoara!

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More