Volei Alba Blaj, pentru a patra oară într-o semifinală europeană

Echipa de volei Volei Alba Blaj, înfiinţată în urmă cu un deceniu, va juca miercuri, la Sala Polivalentă din Târgu Mureş, pentru a patra oară într-o semifinală de cupă europeană, cu o echipă din Turcia., informează AGERPRES. 

„Miercuri, 23 februarie 2022, la Târgu Mureş, Blajul va juca pentru a patra oară într-o semifinală de cupă europeană! Este o nouă pagină în istoria performanţelor internaţionale ale voleiului feminin românesc pe care o scrie din nou Blajul! În faţa noastră va fi una dintre cele mai mari echipe de volei ale Europei: Eczacibaşi Dynavit Istanbul, un adevărat colos care înregimentează în rândurile sale superstaruri precum Tijana Boskovic (Serbia), Adams McKenzie (SUA), Maja Ognjenovic (Serbia), Laura Heyrman (Belgia), Hande Baladin (Turcia) sau mai vechea noastră cunoştinţă Ferhat Akbaş, actualul selecţioner al naţionalei Turciei! Nu va fi uşor să lupţi în faţa unei astfel de echipe stelare, în care o jucătoare are salariul anula cât bugetul clubului nostru, însă eu cred în echipa noastră, în publicul nostru şi ştiu că vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a câştiga”, a transmis, luni, primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, pe pagina sa de Facebook.

Înfiinţată în urmă cu un deceniu, echipa CSM Volei Alba Blaj este finalistă a Ligii Campionilor în 2018, finalistă a Cupei CEV în 2019, finalistă a Cupei Challenge în 2021, campioană a României în 2015, 2016, 2017, 2019 şi 2020, câştigătoarea Cupei României în 2017, 2019 şi 2020 şi câştigătoarea Supercupei României în 2021.

În prezent la Blaj se află în construcţie prima sală polivalentă din judeţul Alba.

Citește si...

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

FRH a stabilit locația turneului de baraj pentru menținere / promovare

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More