Federația Română de Volei a modificat statutul și a specificat în regulamentul sezonului 2018-2019 următoarele: naționalitatea jucătorului sub 23 de ani și obligația echipelor care sunt obligate de regulament să își respecte statutul de gazdă.
„S-a aprobat ca în sezonul competițional 2018-2019 echipele să-și respecte statutul de gazdă.” scrie în regulamentul FRVolei.
Schimbarea datei sau a orei de desfășurare a unui joc oficial, se poate modifica doar cu acordul scris al echipei adverse în situația în care nu poate depăși un interval de zece zile înainte ori după data programării inițiale ori mai nou echipele gazdă sunt obligate să își respecte statutul de gazdă.
Jucătorul sub 23 de ani trebuie să fie ROMÂN!
„În privița jucătorilor de altă naționalitate, echipele pot avea înscrise în foaia de arbitraj un număr nelimitat de jucători de altă naționalitate. Echipele au obligația ca pe foaia de arbitraj să aibă un jucător ROMÂN sub 23 de ani (născut 01.09.1995 și mai tânăr)”, se specifică în regulamentul campionatului național al Diviziei A1, pentru sezonul competițional 2018-2019 (modificat ulterior).
Federația Română de Volei a modificat statutul și a specificat naționalitatea jucătorului sub 23 de ani, în regulamentul campionatului național al Diviziei A1 pentru sezonul competițional 2018-2019,
În cadrul hotărârii consiliului director din data de 30 august 2018, a fost aprobat ca jucătorul (sub 23 de ani) cât și liberoul, să evolueze minim 20 de seturi în acest sezon competițional 2018-2019, iar , în cazul nerespectării acestei reguli vor fi aplicate sancțiuni de către Federația Română de Volei.
„S-a aprobat ca jucătorul sub 23 de ani inclusiv Libero-ul, la divizia A1, să joace în campionatul 2018/2019, 20 de seturi efectiv. Neîndeplinirea acestui barem se sancționează cu 250 Euro de fiecare set nejucat.” se arată pe site-ul FRVolei.