Volei Municipal Zalău a anunţat lotul pentru sezonul viitor!

Clubul Sportiv Volei Municipal Zalău  şi-a definitivat lotul cu care va aborda sezonul 2015-2016 si ca a finalizat seria transferurilor din acesta vara iar reunirea lotului a fost programată pe data de 17 august.

Ultimul jucator cu care s-a ajuns la o înţelegere este internaţionalul Marian Bala, după mai multe tratative. Nu au semnat încă contracte cu echipa ardeleana, libero-ul Adrian Feher, Rareş Bălean şi Claudiu Iov, însă toţi trei şi-au dat acceptul de a continua colaborarea cu vicecampioana României, astfel că semnarea contractelor este doar chestiune de timp.

În lotul echipei nu se mai regăsesc coordonatorul Andrei Georgescu şi universalul Gabriel Cherbeleaţă, primul transferându-se la SCM Universitatea Craiova, iar al doilea, la Ştiinţa Explorări Baia Mare. Locul lui Georgescu a fost luat de juniorul de la Steaua Bucureşti, Filip Constantin, fiul antrenorului de volei, Marian Constantin, iar în locul lui Cherbeleaţă a ajuns Ciprian Matei.

“Îmi pare rău pentru Cherbeleaţă, pentru că mi-aş fi dorit să continuăm colaborarea dacă ne-am fi înţeles asupra contractului”, a declarat directorul executiv, Marcel Doru Ţârle.

“Având în vedere faptul că Primăria Zalău s-a retras din acţionariat, aşteptăm lângă echipă cât mai mulţi oameni din mediul privat. Vom beneficia în continuare de susţinere din partea Primăriei, dar e nevoie şi de oameni de afaceri lângă echipă”, a explicat directorul executive

Sezonul 2015 – 2016 al Diviziei A1 la volei va avea startul pe data de 24 octombrie, Volei Municipal Zalău va primi vizita celor de la Arcada Galati.

Lotul echipei Volei Municipal Zalău pentru sezonul 2015 – 2016:

coordonatori – Marin Lescov şi Filip Constantin;

universali – Ciprian Matei şi Mihai Tarţa;

centri – Răzvan Olteanu, Răzvan Mihalcea şi Mihai Gheorghiţă;

extreme – Marian Bala, Leonardo Dal Bosco, Rareş Bălean şi Cornel Miron;

libero – Adrian Feher şi Claudiu Iov.

Antrenori: Stoyan Stoev (principal), Bogdan Nicolae (second)

Citește si...

Victorie în decisiv pentru Arcada pe terenul campioanei!

Redacția

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Craiova învinsă și de Știința București

Redacția

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Arcada se impune în trei seturi la Baia Mare

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More