Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” participă începând de astăzi, 26 februarie 2021, la cel de-al VI-lea turneu al Diviziei A2 Feminin Vest și ultimul din serie, care se dispută la Timișoara în acest weekend. În urma turneului care a avut loc acum două săptămâni la Craiova, turdencele s-au întors acasă cu două victorii și speră ca și de această dată să aculumeze cât mai multe puncte pentru a fi din ce în ce mai aproape de atingerea obiectivului acestui sezon și anume: promovare în Divizia A1.
Alături de echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, vor participa la turneul disputat la Timișoara formațiile: SCMU Craiova, CSM Timișoara și CSU Politehnica Timișoara, gazda turneului.
Formația turdeană va juca împotriva CSU Politehnica Timișoara, vineri, 26 februarie, contra CSM Timișoara sâmbătă, 27 februarie și împotriva echipei SCMU Craiova duminică, 28 februarie.
Programul turneului:
Vineri, 26 februarie 2021
Ora 16:00 – SCMU Craiova- CSM Timișoara
Ora 18:00 – ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” – CSU Politehnica Timișoara
Sâmbătă, 27 februarie 2021
Ora 16:00 – ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” – CSM Timișoara
Ora 18:00 – SCMU Craiova – CSU Politehnica Timișoara
Duminică, 28 februarie 2021
Ora 11:00 – ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” – SCMU Craiova
Fetele au pornit în această dimineață încrezătoare spre Timișoara, având în minte un obiectiv clar: acela de a da 100% pe teren, în cadrul fiecărui meci.
„Acum două săptămâni ne-am bucurat de un turneu perfect, întrucât am revenit acasă, la Turda, cu două victorii, în urma celor două meciuri disputate la Craiova. Speram ca și de această dată să se repete același scenariu, dar să bifăm trei victorii din trei meciuri. Va fi un turneu greu întrucât primul meci îl avem în ziua în care facem deplasarea, dar ne dorim mult să facem o figură frumoasă. Am muncit mult în cadrul antrenamentelor, echipa este din ce în ce mai bine închegată, iar fetele își doresc mult promovarea. Pandemia ne-a „furat” bucuria de a avea sala plină de susținători, de iubitori ai voleiului și acest lucru ne lipsește, precum și acea emoție pe care doar publicul ți-o poate oferi, dar simțim toată dragostea pe care turdenii ne-o transmit prin cadrul rețelelor de socializare și le mulțumim pe această cale pentru toată susținerea. Luptăm pentru a-i face mândri!”, a declarat Cristina Pîrv, managerul echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” înainte de turneul de la Timișoara.
După acest turneu urmează faza de Play off-ul, iar apoi Turneul de Promovare.