Euro 2014 Am învins Spania!Paula a fost extaordinară!

Naţionala de handbal feminin a României a învins, echipa Spaniei, cu scorul de 22-20 (9-14), în a doua partidă din grupa principală Ia Campionatului European Euro 2014 .

Cu Spania, tricolorele şi-au jucat ultima şansă, una infimă, de a continua drumul spre semifinale, şi pentru care s-au luptat cu îndârjire încă din debut, 2-3 (min. 5). Au urmat trei atacuri ratate de România, Paula Ungureanu reuşind să blocheze fiecare atac advers. Ţăcălie a dus scorul la 2-4 (min.9). Două minute mai târziu, Spania a reuşit egalarea, 5-5, iar apoi a preluat şi conducerea prin Mangue, 6-5, scrie Mediafax.ro. 

euro 2014

Partida a continuat cu Spania la conducere, 11-8 (min. 20) şi 13-9 (min. 25), pentru ca la pauză tabela să arate 14-9, România având prea multe greşeli în ambele faze ale jocului. Singura remarcată după 30 de minute: portarul Paula Ungureanu.

La reluare, România a fost echipa care a dat „tonul”, 14-13 (min. 38), reuşind egalarea în minutul 47, 17-17, prin Brădeanu. Cristina Neagu a adus avantajul, 17-18 (min. 49), iar ultimele 10 minute ale partidei au continuat sub semnul echilibrului, Ungureanu fiind din nou remarcată, în timp ce în atac tricolorele au irosit mingi preţioase (18-18, min. 53).

Antrenorul Gheorghe Tadici a cerut time-out un minut mai târziu. „Te duci şi tragi sus”, i-a spus interului Adriana Ţăcălie, iar la reintrarea pe teren, Neagu a fost marcată imediat „om la om”. Extrema Ardean-Elisei a înscris pentru 18-19 (min. 56), Barbosa a egalat imediat, 19-19, Brădeanu a readus avantajul, 19-20 (min. 57), iar Neagu a mărit la 19-21 (min. 58), obligând Spania să intre la time-out.

Paula a reușit 20 parade!

La revenirea pe teren, Ungureanu a bifat cea de-a 20 intervenţie, România a ratat atacul următor, dar Neagu a recuperat în defensivă şi s-a intrat la ultimul time-out, fetele având zâmbetul pe buze cu 30 de secunde înainte de final. Neagu a mai înscris o dată, 19-22, iar Barbosa a stabilit scorul final, 20-22, care menţine România în cursa pentru semifinale.

Citește si...

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Antrenoare nouă la CSM București

Redacția

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More