Sepsi – FCSB 1-1 în ultima etapă din sezonul regulat. Roș-albaștrii pot pierde primul loc

FCSB a obținut doar un rezultat de egalitate, scor 1-1, pe terenul celor de la Sepsi OSK și încheie sezonul regular cu 65 de puncte, două mai multe decât CFR Cluj, care mai are o partidă de disputat.

Golgeterul Ligii 1, Florin Tănase, a deschis scorul în minutul 6, după o pasă genială a lui Octavian Popescu, în timp ce gazdele au egalat în minutul 57, prin Pavol Safranko. De asemenea, Tănase a fost faultat de Radoslav Dimitrov în careul celor de la Sepsi OSK, în minutul 65, însă arbitrul Iulian Călin a fluierat fault în atac.

Din păcate, FCSB i-a pierdut pe Andrei Miron și Darius Olaru, care au părăsit terenul accidentați, precum și pe Ovidiu Popescu, jucător care va lipsi în prima etapă de play-off, din cauza cumulului de cartonașe galbene.

Pentru roș-albaștri urmează Supercupa României, pe care o vor disputa joi seară, pe Stadionul Ilie Oană, din Ploiești, împotriva campioanei en-titre, CFR Cluj.

SEPSI OSK – FCSB 1-1 (0-1)
Au marcat: Safranko 57/ Tănase 6

Sepsi: J. Fernandez – Dimitrov, Bouhenna, Mitrea, M. Ştefănescu – Vaşvari, Fofana (Gonzalez ’46), Nouvier (Petrila ’46) – Golofca (Bajrovic ’89), Safranko, G. Dragomir (Aganovic ‘8, Achahbar ’70).

Antrenor: Leo Grozavu

FCSB: Vlad – Creţu, Cristea, Miron (Oaidă ’14), Radunovic – Ov. Popescu (Vînă ’77), Şut, Olaru (Nedelcu ’43) – Moruţan, Fl. Tănase, Oct. Popescu (Panţîru ’77).

Antrenor: Toni Petrea

Cartonașe galbene: Nouvier 40, Bouhenna 51, Vașvari 67, Eder 79/ Ov. Popescu 67, Vînă 85

Observatori: Ion Cățoi (LPF), Sorin Boca (CCA)

Citește si...

FCSB, campioana României!

Redacția

Botoşani a reziliat contractul cu antrenorul Liviu Ciobotariu

Redacția

Oțelul Galați fără antrenor!

Oana B

FCSB se mută pe stadionul Arcul de Triumf

Redacția

Programul SuperLigii României, ediția 2024/2025

Redacția

Dan Petrescu iar la CFR Cluj

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More