marți, august 16, 2022

90 de ani de la prima ediție a Campionatului Mondial de Fotbal

by Redacția

13 – 30 iulie 1930, se desfășoară în Uruguay prima ediție a Campionatului Mondial de fotbal. Au participat 13 echipe, doar 4 europene, dar printre care s-a aflat și echipa României alături de Franța, Iugoslavia și Belgia.

De altfel, România este prima țară europeană care s-a înscris, anuntându-și prezența pe continetul sud-american.

Echipele din Europa (cu excepţia Iugoslaviei) au fost îmbarcate pe luxosul pachebot Conte Verde, călătorind timp de două săptămâni spre Uruguay.

În 1930, prima reprezentativă a României era formată în cea mai mare parte din jucători amatori, în condiţiile nivelului de dezvoltare al fotbalului românesc din acel moment. Se spune că însuşi regele Carol al II-lea, un susţinător constant al sportului, a selecţionat lotul echipei noastre.

Naţionala României era formată din: Ion Lăpuşneanu, Samuel Zauber, Adalbert Steiner, Rudolf Buerger, Ladislau Rafinski, Rudolf Wetzer (căpt.), Constantin Stanciu, Adalbert Deşu, Stefan Barbu, Alfred Eisenbeisser, Nicolae Kovacs, Emerich Vogl, Iosif Czako, Rudolf Steiner, Corneliu Robe, Ilie Subăşeanu. Antrenor: Constantin Rădulescu.

Aflată în grupa a 3-a, România învinge Peru cu 3-1 dar se vede nevoită să se încline în faţa ţării gazdă, Uruguay. Susţinută frenetic de 80.000 de spectatori, Uruguay învinge echipa noastră cu un sec 4-0. România pierdea însă în faţa unei echipe care, la capătul acestui turneu final devenea campioana mondială.

În primul minut al meciului, de la cca 30 de metri, Adalbert Deșu marchează primul gol al României la un CM, dar și cel mai rapid gol al competiției, un gol care și astăzi se situează printre cele mai rapide goluri marcate la un CM.

ISTORIC CUPA MONDIALĂ

În total, opt ţări au câştigat competiţia, care a debutat în 1930, în Uruguay. Brazlia domină palmaresul celor 18 ediţii ale Cupei Mondiale, cu cinci victorii (1958, 1962, 1970, 1994, 2002). Italia (1934, 1938, 1982, 2006) și Germania(1954, 1974, 1990, 2014) au fost victorioase în patru rânduri. Argentina (1978, 1986) şi Uruguay (1930, 1950) au câştigat de două ori, Anglia (1966), Franţa (1998), Spania (2010)  fiecare cu câte un trofeu.

Citește și...

Acest site utilizează cookie-uri. Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul site-ului, pentru a analiza traficul și pentru a-ți asigura o experiență cât mai plăcută. Pentru a continua navigarea pe site-ul nostru, te rugam să îți exprimi acordul asupra folosirii acestora. Accept Mai multe detalii