Conducerea clubului Volei Municipal Zalău a organizat o conferinţă de presă, unde a prezentat trofeul Cupei României, câştigat duminică de formaţia zălăuană.
După ce au invins în semifinală, scor 3-1, in fata Arcadei Galati, Volei Municipal Zalau a castigat cu 3-0 finala cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.
„Suntem în aceasta sală frumoasă, pentru a prezenta Cupa României, pe care am câştigat-o a doua oară consecutiv. Este un trofeu pentru toţi zălăuanii, pentru voi, jurnaliştii, prietenii noştri”, a declarat antrenorul bulgar, Stoyan Stoev.
“Suntem foarte bucuroşi că am castigat acest trofeu, astfel unul dintre obiective a fost atins.Am avut adversari foarte puternici.Vreau să mulţumesc tuturor sponsorilor şi reprezentanţilor Primăriei Zalău, fără ajutorul cărora nu am fi obţinut această performanţă”, a declarat directorul executiv, Marcel Doru Ţârle.
“Noi, sportivii, ne bucurăm de fiecare dată când câştigăm un trofeu, iar pentru mine, bucuria este şi mai mare, având în vedere că nu este primul trofeu câştigat cu echipa din Zalău. Este a treia Cupă a României pe care o câştigăm în ultimii ani. Ne bucurăm foarte mult şi apreciem susţinerea de care avem parte. Mulţumim Primăriei, care ne creează un cadru de performanţă şi sper să câştigăm şi campionatul”, a spus libero-ul Adrian Feher.
„A fost un sezon reuşit până în acest moment pentru echipa din Zalău. Am avut o evoluţie foarte bună în Cupa CEV, iar acum am reuşit să câştigăm pentru a doua oară consecutiv Cupa României”, a declarat căpitanul echipei zalauane
